******
Irina Markovits e consultant de stil și jurnalist de modă. Însă, în realitate, e cu mult mai mult: o femeie care vrea să ne ajute pe noi, celelalte femei, să ne împrietenim cu propriile corpuri și să înțelegem că haina îl face pe om în egală măsură cu atitudinea pe care o are și pe care, de asemenea, o poartă.
Autentică, onestă și conștientă de sine, pentru Irina hainele sunt doar un pretext pentru explorarea de sine și găsirea unor răspunsuri la întrebările despre identitate, despre stigma socială, despre stima de sine. Tocmai de aceea blogul ei, Style diary, nu e doar despre ce haine să purtăm și cum să le purtăm, ci, poate în primul rând, despre cum să ne purtăm pe noi înșine prin lume.
În luna martie, o lună dedicată femeii și feminității, am vorbit cu Irina despre drum personal, despre creșterea de sine, despre ce înseamnă să fii femeie și despre cum introspecția e singurul mod de a afla, cu adevărat, cine suntem, ce ne place, în ce credem și cum vrem să trăim, ca femei.
Suntem în așa numita lună dedicată femeii, luna martie. E un prilej bun să te întreb ce este feminitatea pentru tine și cum s-a schimbat înțelesul acestui cuvânt pentru tine în ultimii 10 ani, prin ce etape de înțelegere a lui ai trecut și cum ai traduce fiecare dintre etape și-n codul vestimentar care te-a reprezentat în acel moment?
Îți mărturisesc că o bună perioadă de timp nici nu mi-am pus problema găsirii unei definiții reale, autentice, pentru propria-mi feminitate. Puneam semnul egal între feminitate și elementele vizuale, stilistice standardizate, care circulă în societate și cu care suntem obișnuite să asociem feminitatea, la care adăugasem norme de conduită, criteriile de statut marital obișnuite șamd. Până acum 10 ani, în garderoba mea găseai multe rochii cu imprimeuri florale și cu buline, voaluri și catifea, pliseuri și volane, tocuri înalte, ținute elegante, toate foarte decente și sobre. În egală măsură, eram sigură că feminitatea înseamnă drăgălășenie, zâmbet permanent, o atitudine neconflictuală. Nu pot identifica un anume punct de cotitură pentru trecerea la următoarea etapă, însă acum lucrurile stau foarte diferit.
Evoluția mea e legată de multă muncă de introspecție, de schimbări petrecute în viața mea personală, de reevaluare a identității mele, a rolurilor mele, a valorilor, dorințelor, nevoilor mele, a limitărilor autoimpuse. Astăzi, privesc feminitatea în termeni de înțelegere profundă a valorilor personale, a libertății de expresie, a descoperirii propriei senzualități și energii sexuale, a reconectării cu corpul fizic, a înțelegerii că frumusețea ține de diversitate și umanitate, nu de standard universal, iar acceptarea criteriilor impuse din exterior – cele care țin de fizic, de statut marital, de maternitate – fără a le trece prin filtrul discernamantului propriu este o greșeală și o dovadă de imaturitate.
În momentul de față, codul meu vestimentar e mult mai relaxat. Port în continuare rochii și fuste, dar sunt lejere, nu îmi restricționează corpul și nu mă sexualizează. Prefer să port o cămașă albă adânc descheiată, o pereche de jeanși și tocuri, dar în niciun caz cu un sutien push-up! Mă interesează ca ținutele să îmi dea o stare de bine, de libertate, să mă simt eu fără să am o “mască”. Sunt mult mai în acord și în rezonanță cu stările mele interioare decât eram înainte, iar asta se reflectă în culorile pe care le port. Îmi este foarte clar ce îmi place să îmbrac, dar probez des și piese atipice stilului meu.
Scrii și vorbești despre haine și stil mereu în relație cu acceptarea de sine și diversitatea de corpuri care există în lumea asta. De ce faci această legătură și de ce alegi să introduci în discuția despre haine și stil și teme care vizează, pe scurt, stima de sine?
Pentru că educația vestimentară – a înțelege ce se potrivește morfologiei tale – poate deveni, în anumite context, limitativă. Unul din principiile stilismului personal e să înveți cum să te pui în valoare prin îmbrăcăminte, culori, creativitate – dar fără ca asta să se transforme într-o fixație pentru “așa nu”. Din păcate, multe femei se văd, înainte de orice, prin prisma a ceea ce ele cred că ar trebui corectat; își cunosc foarte bine zonele corpului care le nemulțumesc, uitând să aprecieze și prioritizeze ceea ce le face frumoase și unice. Își vor critică genunchii și gleznele, circumferința taliei sau a brațelor, rotunjimea pântecului sau a fundului, înălțimea și chiar numărul de pistrui de pe față. Hainele au un strop de magie nu pentru că ne metamorfozează siluetele, ci pentru că, o dată îmbrăcate corect, imaginea din oglindă reflectă o imagine aspirațională, iar “ștergerea” acelor zone care ne nemulțumesc ne face să zâmbim, să stăm mai drepte, să pășim mai grațios și să respirăm mai firesc. Dar mulțumirea aceasta rămâne de scurtă durată, atâta vreme cât nu ne acceptăm cum arătăm în realitate. Din perspectiva mea, hainele există și trebuie folosite pentru a potența o stare de bine deja existentă, nu pentru a ne minți că ne simțim bine și suntem bine.
Pentru multe femei, stima de sine se învață. Suntem mai degrabă obișnuite să ne vedem mereu în neregulă, cu ceva de îmbunătățit sau de schimbat, așa că dialogul interior e mai mereu critic. Care e relația ta cu stima de sine și cu acceptarea propriului corp și ce faci să te placi așa cum ești?
Am și eu perioade de vulnerabilitate, dar le trăiesc mult mai puțin angoasant decât o făceam acum 10-15 ani. Am învățat în timp să mă bucur de ceea ce îmi oferă corpul meu, mi se pare un adevărat miracol să am un corp perfect sănătos, care se mișcă, simte, e viu! Am învățat să mă raportez doar la mine în prezent – nu la corpul meu de la vârsta de 20 de ani, nu la “cum ar fi fost dacă…” și cu atât mai puțin la corpurile altor femei. Poate datorită experiențelor de viață am înțeles că dramele adevărate nu stau în a avea celulită sau burtică și, mai important, am descoperit că eu sunt mult mai mult și altceva decât corpul meu fizic. “Cheia” mea stă în răbdare cu mine însămi, în compasiune și în respect față de corpul meu, în proprii mei termeni.
În plan social, ne apare mereu legătura dintre modă și stil și corpul perfect, ca și când doar corpurile perfecte merită să fie îmbrăcate cu gust. De ce se întâmplă acest lucru și cum pot femeile să depășească această prejudecată?
Răspunsul la prima parte a întrebării tale e complex. Lucrurile stau astfel pentru că trăim într-o lume binară, care împarte totul între bine și rău, între urât și frumos, între negativ și pozitiv. Construind pe opoziții, naști anxietăți și hrănești frustrări, oferind în același timp și false soluții la acele frustrări. Este și o modalitate de a fi permanent concentrat pe validare exterioară, pe căutări exterioare. În plus, căutarea frumuseții exterioare e un demers vechi, universal – presupun că cu sute de ani în urmă, cineva a ajuns la concluzia că frumusețea fizică, exterioară, este oglinda frumuseții interioare și un reper al succesului, al calității noastre umane. Adaug la asta și valorile societăților patriarhale-machiste, în care valoarea femeii este echivalată doar prin tinerețea și frumusețea ei, dar nu în orice condiții, ci doar când e validată și de privirea unui bărbat! Și în sfârșit, moda vine ca un corolar, parte din acele soluții false: “Vei știi cum e să fii frumoasă doar dacă îmbraci rochia asta, încalți pantofii aceștia, porți acest sutien! Frumusețea îți e la îndemână sezonul ăsta, dar ai grijă că e temporară, e nevoie să investești permanent în înfățișarea ta și, nu cumva, să te complaci!”
Cât despre depășirea prejudecăților, cred că ține de puterea fiecărei femei în parte de a se redescoperi, de a-și sonda universul interior, de a ajunge să fie conștientă de ce idei i-au fost transmise generațional și cât de mult se regăsește în ele. Chiar cred că multe dintre noi trecem prin viață fără să analizăm dacă ce am auzit, ani la rând, despre feminitate, a fi femeie, a fi frumoasă, e adevărat sau e un simplu construct social.
Lucrezi în meseria ta cu multe femei care vor să învețe să se îmbrace cu cap sau care vor o schimbare în stilul lor vestimentar. Cum arată o primă întâlnire cu o astfel de femeie, care sunt informațiile pe care vrei să le afli de la ea și apoi cum decurge, concret, o astfel de colaborare?
Prima întâlnire e de tatonare reciprocă, sub forma unei conversații: eu încerc să le aflu povestea stilistică, să descopăr cum se văd, cum se descriu, cum și dacă se valorizează, care le sunt blocajele și tiparele stilistice, cum le pot ajuta concret; presupun că ele încearcă să își dea seama cum ne vom înțelege, dacă eu le evaluez corect situația și stilul, dacă le pot oferi instrumentele stilistice necesare. O adevărată colaborare este de lungă durată, nu punctuală. Vom lucra împreună pe construirea unui colaj de imagini care îi creionează viitorul stil vestimentar, facem liste foarte concrete ale pieselor și ținutelor pe care le va îmbrăca sau le va cumpăra, îi triez garderoba, îi construiesc ținute și o învăț cum să își fructifice întregul conținut al dulapului, o învăț cum să își privească corpul și silueta, o învăț pas cu pas ce i se potrivește, discutăm inclusiv despre relația pe care o are cu banii (cât cheltuie, ce emoții trăiește când face shopping, cum se raportează la investiția în imaginea sau aspectul ei) și diferite aspect psihologice (cât de ușor sau dificil îi e să se despartă de haine, care e ținuta în care se simte bine, ce înseamnă feminitate și seducție pentru ea). De-a lungul timpului, construim nu doar un nou stil, o nouă garderobă, o nouă imagine, ci și o relație de încredere și prietenie.
Tu le îndrumi pe femei în alegerile lor vestimentare. Dar cum le faci tu pe ale tale? Mereu m-am întrebat la ce anume se raportează un stilist vestimentar când trebuie să își formeze propria garderobă. Care sunt criteriile după care alegi un obiect vestimentar și ce te inspiră să faci o alegere sau alta?
Voi porni mereu de la un criteriu de corectitudine stilistică: îmi stă bine, îmi place cum mă văd în această haină? Nu îmi voi cumpăra o piesă doar pentru că este căutată, în tendințe, poartă semnătura unui anume designer sau, doamne-ferește, a purtat-o cineva anume! Nu îmi voi cumpăra haine în care nu mă recunosc: fie că e vorba de un stil care nu îmi e propriu, fie că e vorba de o croială în care nu îmi recunosc corpul. Va conta la fel de mult ca obiectul respectiv, haină sau accesoriu, să mă emoționeze pozitiv, îmi imaginez ce stări voi trăi de fiecare dată când o îmbrac. Sunt mereu atentă ca piesa aleasă să poată fi asortată în cât mai multe variante. Imaginarul meu, memoria vizuală puternică și dexteritatea profesională sunt my superpowers.
Ce înseamnă pentru tine o femeie bine îmbrăcată? Dar un bărbat bine îmbrăcat?
În ambele cazuri, o persoană care își poartă ținuta cu firesc, care se poartă pe sine cu naturalețe, o persoană al cărei corp nu este împovărat de haina respectivă, care a știut să construiască o armonie cromatică și să individualizeze ținuta printr-un accesoriu bine plasat sau un mic truc de styling.
Îți dau trei situații de viață și aș vrea să îmi spui cum te-ai îmbrăca tu în aceste contexte și de ce ai face alegerile respective: prima întâlnire cu un bărbat, sâmbătă seara cu prietenele la dans, o petrecere de botez în aer liber, vara, la munte.
O cămașă albă descheiată adânc, cercei foarte mari, jeanși simpli sau o fustă conică, tocuri și parfumul-semnătură. Un tricou, jeanși și teniși. O rochie albă sau ecru lejeră, cu mâneci trei-sferturi și decoltată, teniși albi, o geacă din piele sau denim, o pereche de sandale din rafie cu toc gros, un plic cu ramă de lemn.
Care sunt magazinele tale preferate din București, unde poți găsi următoarele obiecte vestimentare, care să fie de calitate și la un preț decent: tricouri basics, lenjerie intimă sport, pentru uz de zi cu zi, lenjerie modelatoare, o rochie neagră (the little black dress), o pereche de blugi, un hanorac, un sacou, o pereche de balerini, o geantă pentru toată ziua.
Am să te dezamăgesc, dar nu am nici magazine preferate, nici repere constante pentru calitatea pieselor din listă. Într-o vară îmi pot găsi tricouri simple, din bumbac la COS, iar în sezonul următor le pot cumpăra de la Mango; rochii negre mi-am cumpărat și de la designeri români, dar și online, de la branduri internaționale. Lenjerie modelatoare de calitate am cumpărat la Marks&Spencer. Blugii boyfriend care îmi plac cum vin pe mine sunt de la Lee Cooper, dar cei evazați sunt H&M și Gap. Hanorace și balerini nu am în garderoba, sacourile prefer să mi le fac sur mesure, iar cele mai recente genți cumpărate pentru uz zilnic sunt de la 1st Atribut, DSB Bags si Monica Manu Maison (prima e din piele, a două din pânză, a treia din rafie).
Am citit că îți faci curat în garderobă de 3-4 ori pe an, iar tema curățeniei în garderoba personală e una tot mai întânită. Ce ar trebui să urmărim atunci când ne regândim garderoba, ce dăm și ce păstrăm și, mai ales, cum ne ajută o astfel de reevaluare a garderobei?
Un prim scop al trierilor de garderobă este să eliminăm piesele uzate, pe cele a căror mărime nu mai corespunde cu dimensiunea actuală și pe cele care nu ne mai plac. Un al doilea obiectiv este să observăm ce putem actualiza sau înnoi (aici mă refer la haine pe care le purtăm foarte des, s-au deteriorate, dar sunt esențiale pentru stilul sau ținutele noastre). Trierile de garderoba ajută și la eliminarea unui balast stilistic, dar și la o reconfigurare a garderobei: trecând în revistă tot ce avem în dulap, ne aducem aminte de piese pe care nu le-am purtat de ceva vreme, reconstruim ținute, găsim variante noi de look-uri. Ca să fac o comparație, trierea unei garderoba e că revizia unei mașini: o faci periodic nu pentru că ceva merge prost, ci pentru ca mașinăria să funcționeze optim.
Ce faci cu hainele de care nu mai ai nevoie?
Pe unele le “redistribui” – către mama mea, soră, prietene. Pe multe, care sunt încă în stare bună sau rezonabilă, le donez (către Crucea Roșie, diferite organizații, biserici), iar o altă bună parte o reciclez prin magazinele care au programe de CSR/ reciclare.
Revin la legătura dintre haine și corp ca să te întreb de workshop-ul pe care îl pregătești pentru femei în luna martie, Dincolo de centimetri. Despre ce este vorba la acest workshop și cine se poate înscrie?
De înscris, se poate înscrie orice femeie care simte că are nevoie de sfaturi vestimentare și îndrumare stilistică. Însă acest workshop, pe care l-am creat împreună cu Ioana Dumitrache, se adresează în special femeilor care se simt marginalizate de industria modei, celor pentru care măsurile limitate oferite de magazine sunt o frustrare continuă, celor care depășesc măsură L. Conținutul workshop-ului este un echilibru între educație vestimentară (a-ți cunoaște corpul și a-ți identifica silueta, pentru a descoperi cum să te folosești de haine), învățarea a ce înseamnă re-framing stilistic și contactul cu exemplul personal al Ioanei, prin demersul ei, #MyBodyJourney, dar și recomandări concrete de ținute și branduri. Ne bucurăm să putem spune că e prima inițiativa de acest fel, mai ales în contextul în care România nu e cea mai tolerantă țară în privința diversității de orice fel.
Ce înseamnă pentru tine să dăruiești și cum alegi ce anume dăruiești oamenilor din jurul tău?
Aleg să dăruiesc timp, atenție, flori, mici cadouri, îmbrățișări, cuvinte, spațiu, dragoste. Deși nu mi-am ridicat problema definirii dăruirii, o văd drept deschiderea mea către lume, oferirea a ceva ce simt că am din abundență și despre care știu că mi se va întoarce necondiționat, în aceeași sau altă formă, fără a mă aștepta la reciprocitate.
Care sunt trei dintre orașele tale preferate din punct de vedere al diversității vestimentare și de ce le-ai ales?
Bruxelles, Londra și Amsterdam. Toate trei din aceleași motive: eclectismul și spiritul cosmopolit al locurilor. Pe străzile fiecărui oraș am văzut, în decurs de câteva minute, doamne în vârstă ultra-elegante, coafate și cu ultimul model de geantă Hermes pe braț și femei de culoare, îmbrăcate în cele mai colorate, drapate, imprimate, exotice rochii africane, completate de turbane și cercei imenși, bărbați în costume italienești, la patru ace și alții în djellabah-uri tradiționale marocane, tinere femei fashionista purtând ultimele tendințe și adolescente îmbrăcate vintage sau în stilul anilor ’70, cu pantalonii reiați evazați ai mamelor lor și cu părul împletit rasta.
Ce înseamnă culorile pentru tine, care sunt culorile tale preferate primăvara asta și ce simbolizează ele pentru tine?
Culorile mă ajută să ghicesc preferințele vestimentare, tiparele stilistice și anumite aspecte psihologice ale persoanei din fața mea. Pentru mine, culorile sunt legate de starea de spirit, de nivelul de energie pe care îl am într-o anume perioadă. Culmea e că, în ultima vreme, prefer să îmi colorez locuința și mai puțin garderoba și îmi e mai ușor să apreciez culorile unui tablou decât să le folosesc într-o ținută. Dar lumea culorilor e mereu o inspirație. Verdele smarald și anumite nuanțe de albastru sunt favoritele mele, indiferent de anotimp, deși în anotimpul rece virez mult spre griuri elegante, nuanțe de alb hibernal și negru.
Cum arată pentru tine o femeie fericită?
O femeie fericită e o femeie care se place mult. E acea femeie căreia îi strălucesc ochii de poftă de viață, care zâmbește larg și râde mult, care nu se mai luptă cu corpul ei, ci îl apreciază pentru că e viu. O femeie fericită simte plăcerea și emoțiile vieții din plin, în toate formele, de la sex și delicii gurmande, la străfulgerări de iubire pentru un alt om sau prin lacrimi de emoție în fața unui peisaj sau a unei opere de artă. O femeie fericită e acea femeie pentru care hainele sunt un instrument prin care se pune în valoare și se conturează, fără să găsească în asta motive de nefericire sau inferioritate. Nu în ultimul rând, fericită e acea femeie care vede frumusețea fizică și interioară a celorlalte femei, în loc de a le critica sau găsi cusururi, în loc de a se compara cu ele.
În final, în această lună dedicată femeii, aș vrea să le transmiți un mesaj celor care citesc acest interviu, unul cu care tu rezonezi în această perioadă și care crezi că poate să ne ajute să avem o viață mai frumoasă.
Am în dreptul ochilor, prins pe perete, un citat al Agathei Christie: “I like living. I have sometimes been wildly, despairingly, acutely miserable, wracked with sorrow, but through it all I still knew with certainty that just to be alive is a grand thing.”
Urmărește-o pe Irina Markovits pe blogul ei, Style diary, și pe contul de Instagram.
******
-
- Citește și primul interviu din seria #OameniÎnDar, cu Cori Grămescu
-
- Citește și al doilea interviu din seria #OameniÎnDar, cu Loredana Kaschovits
-
- Citește și al treilea interviu din seria #OameniÎnDar, cu Ela Surpatean
- Citește și al patrulea interviu din seria #OameniÎnDar, cu Claudia Romana Rista
