Inițial nu ne-am dorit să facem prea mult tam-tam atunci când am împlinit 25 de ani de căsătorie. Eu mă gândeam la o masă în familie. Soțul meu a dorit însă mai mult. A simțit nevoia să marcăm cum trebuie reușita noastră. Așa am ajuns să facem o nuntă de argint cu familia și prietenii și să sărbătorim cu o petrecere în adevăratul sens al cuvântului.
Este povestea Iuliei, care anul trecut a făcut 25 de ani de când i-a spus DA lui Mihai, soțul ei. Vara aceasta a ajuns în showroom-ul iLUX, în căutarea unui cadou pentru aniversarea a 10 ani de căsnicie a unor prieteni. Sunt finii lor, cei cu care pleacă în concedii, cu care se sfătuiesc și pe care îi apreciează foarte mult.
Sunt doi tineri, așa ca noi, cu doi băieți cuminți. Noi încă ne simțim tineri, în ciuda anilor din buletin. Prietenii noștri muncesc foarte mult pentru afacerea lor dar încearcă mereu să echilibreze munca și viața personală. Nu pleacă nicăieri fără copiii lor, așa că avem multe amintiri frumoase imortalizate cu ei. M-am gândit să profit de asta, având deja şi ceva experienţă cu darurile primite la nunta noastră de argint!
Dar înainte de a găsit cadoul perfect, am profitat şi noi de situaţie, pentru a afla noi poveşti, care să ne inspire. Cel mai mult ne-am dorit să știm care au fost cadourile preferate ale Iuliei la nunta lor de argint, care i-au rămas în suflet și îi vin instant în minte atunci când își amintește de aniversarea lor de 25 de ani. Mărturisirea ei ne-a confirmat ceea ce deja știam: fiecare dar care are o atingere personală câștigă detașat în fața celorlalte, indiferent de valoarea lor.
Primul cadou care îmi vine în minte este o ramă foto argintată, cu poza mea și a soțului. Dar nu rama în sine este motivul pentru care mi-a rămas în minte. Nepoata ne-a oferit-o dar asta după ce a complotat cu băiatul nostru. Ne-a impresionat că au făcut eforturi în familie. Ne-a dat un sentiment de unitate! Familia este cea mai importată!
Nu a fost singura ramă foto pe care am primit-o. Prietena și colega mea din facultate ne-a dăruit tot o ramă cu mai multe fotografii, care surprindeau amintiri frumoase de-a lungul anilor. Inclusiv noi două pe băncile facultăţii. Chiar ne-a emoţionat.
Şi nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că printre cadourile primite s-a aflat şi un weekend la munte, la un hotel de lux, cu multe facilităţi de spa.
Clar ne-a plăcut foarte tare și ne-am dat seama că suntem la vârsta la care putem reîncepe să petrecem weekenduri romantice în doi. Dar gândul la rama noastră, surpriza complotului în familie, amintirile din toate pozele înrămate, ele mi-au rămas cel mai tare în suflet. În final, mă bucur mult că soțul meu a dorit să facem o adevărată petrecere pentru a marca evenimentul. Am trăit un sentiment de mulțumire sufletească, diferit de entuziasmul primei nunți. Mai așezat, mai înțelept. Ca noi, după 25 de ani împreună.
*****
Noi ne luăm misiunea de a te inspira și îți oferim:
Cuprins
- 10 idei de cadouri pentru cei care sărbătoresc nunta de argint
- Cutie fotografii – cadou personalizat la nunta de argint
- Melodia pe care au dansat pentru prima data ca soț și soție – cadou special la nunta de argint
- Cupe de șampanie argintate
- Etichete de vin personalizate
- Coș de picnic, cu tacâmuri argintii
- Album sau rama foto
- Bar glob pamantesc
- Un weekend romantic
- Ceas de perete tablou
- Un tablou cu Superman și Superwoman pentru un SUPERcuplu
10 idei de cadouri pentru cei care sărbătoresc nunta de argint
Vrei și tu să oferi un cadou special la viitoarea nuntă de argint la care participi? Vrei să rămâi în sufletul prietenilor, nașilor, finilor și rudelor tale? Folosește același truc: personalizează cadoul!
Cutie fotografii – cadou personalizat la nunta de argint
Dacă povestea Iuliei te-a convins să alegi cadouri personalizate, dar rama foto ți se pare prea banală, apelează cu încredere la o cutie de fotografii Nunta Noastră, personalizată cu două verghete argintate. În acest fel poți oferi mai multe poze, fie de la nuntă, fie de la alte momente frumoase petrecute împreună. Este un cadou perfect fie că vorbim de naşi, prieteni sau orice rudă din familie.
Noi votăm ca fiecare cadou să fie însoțit și de un mesaj: “Există o singură măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură!” Te-am convins?
Melodia pe care au dansat pentru prima data ca soț și soție – cadou special la nunta de argint
You are my sunshine, my only sunshine, You make me happy when skies are gray! Așa sună piesa pe care au dansat-o pentru prima dată ca soț și soție? Vă amintiţi chiar şi momentul când au ales-o. Era o seară de vineri, când voi aveţi seara prietenilor, iar în momentul când playlist-ul a ajuns la această melodie… au început să danseze. Cadoul perfect pentru ei ar putea fi chiar refrenul piesei gravat pe un colier argintat și o sticluță cu toate versurile în interior. Atenție: un dar atât de personal ar putea da naștere la multe lacrimi! Toate vor fi însă de fericire și cu siguranță cadoul vostru va fi admirat de toți cei care le vor trece pragul.
Cupe de șampanie argintate
25 de ani de când prietenii voștri au spus DA unei vieți în doi. Ați râs și ați plans împreună, iar acum este momentul să le sărbătoriți nunta de argint! Pe lângă clipele alături de familie și prieteni, poate cele mai frumoase momente au fost și sunt cele în 2. Un set de pahare argintate le va aduce aminte de toate clipele în 2, care au stat la baza celor 25 de ani de căsnicie.
Mesajul perfect care ar putea însoți cadoul: “Marile povești de dragoste încep cu șampanie și se termină cu un ceai de plante. Voi încă sunteți la șampanie!”
Etichete de vin personalizate
În 25 de ani de căsnicie le-ați trecut deseori pragul casei. Și mereu ați fost serviți cu un vin bun, dintr-o sticlă de colecție, semn al prețuirii lor față de relația pe care o aveți. Doar sunteți finii lor (preferați)! Acum, la nunta de argint, o surpriză deosebită ar fi o sticlă de vin cu o etichetă personalizată pentru acest eveniment. Puteți să le imprimați un mesaj, numele lor și data căsătoriei. Va fi un cadou inedit la aniversarea celor 25 de ani de căsnicie, care va avea un loc de cinste în colecția lor de vinuri.
Puteți să dați și o notă amuzantă cadoului, cu un alt mesaj, scris pe papirus: ”Cu un pahar de vin câștigi un prieten. Ca să-l menții însă, nu-ți ajunge un butoi!”
Coș de picnic, cu tacâmuri argintii
Un coș de picnic este printre cele mai frumoase cadouri pe care le poți oferi unui cuplu drag: nașilor, finilor, părinților sau prietenilor care își sărbătoresc nunta de argint. O zi liberă, petrecută în familie, la iarbă verde, cu un coș pe picnic elegant alături este rețeta perfectă pentru timp de calitate. Umpleți coșul de picnic cu fructe, brânzeturi și șampanie. Plus câteva poze favorite care să le amintească de momentele voastre preferate, cele petrecute în familie. Și cum multe dintre ele vor avea chiar și 25 de ani vechime, sfatul nostru este ca pozele să fie editate cu un efect vintage. În acest mod și fotografiile vor arăta cum și-a pus amprenta patina timpului asupra unei frumoase prietenii.
Alege un mesaj pentru cuplul aniversar si graveaza-l pe o inimă, care se atasează coșului, atunci când se ambalează.
Album sau rama foto
Nu este nevoie de prea multe explicații. Tot ce putem să vă spunem este că nu sunt niciodată suficiente poze pe care să le răsfoiți. Prin urmare, nu vă feriți de un album foto, bineînțeles, tot personalizat. Pe copertă puteți printa două inimi de argint, cu numele și data nunții lor. Completați acest album cu fotografiile cuplului fericit, de la ziua nunții și până în prezent. Mai ales că ați fost aproape la fiecare pas, doar sunteți din familie! Noi credem că ar fi cadoul de la care ar putea porni toate discuțiile la petrecerea lor aniversară!
Mai puteți adăuga un mesaj special: “Amintirea este parfumul sufletului, iar parfumul vostru este cel mai dulce!”
Bar glob pamantesc
Un cadou care le va depăși nașilor orice așteptare este un glob pământesc bar pe rotile. Dar nu vă rezumaţi la asta! Deja ne-am convins că valoarea sentimentală este cea mai importantă! Aflaţi ce au băut la prima întâlnire, adăugaţi băutura preferată de acum, plus ce savuraţi de fiecare dată când mergeţi în vizită şi veţi bifa toate cerinţele unui cadou perfect!
Un weekend romantic
Ştim, în cazul Iuliei weekendul romantic este undeva pe locul 3 în topul favoritelor. Dar ce aţi spune dacă voi i-aţi trimite fix în locul în care au făcut Luna de Miere? La mesele din familie, deseori ați auzit cât de frumos și romantic a fost! Iar o vacanţă în același loc le va stârni multe amintiri şi îi va face foarte fericiţi! În acest mod îşi vor reaminti cum a început totul şi se vor bucura de cât de mult şi de frumos a evoluat relaţiei lor! Totul datorită vouă!
Ceas de perete tablou
Un ceas și un tablou în același cadou. Un ceas care se scurge, fix ca cei 25 de ani de căsnicie petrecuți împreună, care s-au scurs într-o clipită. Și un tablou care poate fi personalizat cu poza de la nunta lor.
La un așa cadou de suflet, putem adăuga și un mesaj pe măsură: În căsnicie cea mai de preț bijuterie este dragostea și unitatea de măsură este timpul petrecut împreună!
Un tablou cu Superman și Superwoman pentru un SUPERcuplu
Pentru cuplurile care au un simț al umorului dezvoltat și care sunt mereu deschiși la nou (ca și voi de altfel, pentru că cine se aseamănă se adună!) puteți să apelați la un cadou inedit – un tablou cu Superman și Superwoman, pe care poate fi imprimată o declarație de dragoste. Pentru a stârnit noi râsete, personalizați totul cu un mesaj haios: 25 de ani de căsnicie este o misiune pentru SUPERoameni! Felicitări! Acum puteți salva lumea!
*****
Acestea au fost propunerile noastre de cadouri care nu te vor ajuta să salvezi lumea dar te vor ajuta să te salvezi de chinul de a nu știi ce să alegi pentru nunta de argint la care ai fost invitat!
Noi urăm “La mulți ani!” tuturor celor care sărbătoresc 25 de ani de iubire, respect, toleranță și compromis! Și nu uitați să sărbătoriți! Este poate cel mai important cadou pe care trebuie să vi-l oferiți cu această ocazie!