iLUX: Diana, citind articolele de pe blogul tău, avem impresia că reușești să vezi frumosul peste tot. Ți-ai educat cumva simțurile sau este o calitate înnăscută?
Diana-Florina Cosmin: Îți mulțumesc, e un compliment foarte frumos. Realitatea e că îmi plac detaliile. Sunt omul amănuntului, mereu am făcut pasiuni pentru modele, texturi, culori, unghiuri, forme, ceea ce mi-a ascuțit simțurile. De mică observam și țineam minte tot felul de mărunțișuri, iar în timp cred că mi-am dezvoltat voit această latură. Dacă închid ochii și rememorez o țară pe care am vizitat-o, primele amintiri care vin peste mine sunt culorile camerei de hotel, mirosul din holul unui anumit magazin, o rochie văzută într-o vitrină de pe un anumit bulevard, un anumit tablou din muzeu, nuanța cerului într-o anumită zi, o mâncare bună. Nu neglijez nici lucrurile „mari”, dar amănuntele sunt farmecul, pentru mine. Mă inspiră, e ca și cum aș adăuga în permanență referințe pe un moodboard din mintea mea.
iLUX: Descrii parfumuri ca un poet, evoci amintiri stârnite de o țesătură fină ca un romancier, dar tu ești de profesie economist. Ai absolvit ASE și ai un Master în Diplomație și Relații Internaționale. Ai lucrat mai ales în presa business, dar pari să fi iubit pereu presa mai mult decât business-ul, ba chiar ai mărturisit că de mică te jucai de-a redactorul. Cum se face că totuși nu ai ales jurnalismul de la început și ai studiat economia?
Diana-Florina Cosmin: Mă atrăgea ideea scrisului, dar nu și ideea ca altcineva să-mi spună CUM să scriu. Colaborând cu reviste de pe la 13 ani, am avut ocazia să discut cu câțiva oameni din domeniu, jurnaliști cu experiență, unii cu facultate de profil, alții veniți din alte zone: ingineri, lingviști, economiști, sociologi… E un domeniu în care găsești toate meseriile posibile. Sfaturile lor s-au potrivit cu ce simțeam eu deja. Mi-au spus toți cam același lucru: „Talentul nu ți-l poate lua nimeni. În schimb, facultatea poate încerca să ți-l uniformizeze, să-ți dea niște rețete”. Așa că m-am gândit în felul următor: de vreme ce oricum o să scriu mereu și am asta în sânge, mai bine mă specializez în al doilea lucru care-mi place, după scris. Îmi plăceau limbile străine și istoria, dar zona de economie și de afaceri m-a fascinat mereu, așa că am ales relații economice internaționale. Asta a fost.
Eu am decis singură, ai mei nu m-au influențat cu nimic și m-au susținut pe deplin. Faptul că am făcut liceul la profil de informatică a contribuit, cred, la decizia mea. Parcă nu voiam să renunț la partea „reală”, voiam să fiu cu un picior în real și cu unul în uman, fiindcă sunt un om pragmatic. Nu sunt o boemă, o visătoare, mintea mea e foarte matematică.
iLUX: Ai o experiență de 8 ani la Forbes, un titlu important din presa business, așa că te-am ruga să ne spui care ți se par cele mai mari provocări pentru antreprenorii din România?
Diana-Florina Cosmin: Îi admir sincer pe antreprenorii români și am învățat multe de la ei în 8 ani. Din fiecare interviu și poveste am învățat un lucru sau m-am inspirat cu ceva. Concluzia mea: să ai o afacere cu angajați, cu oameni care depind de tine împreună cu familiile lor, să plătești taxele în mod corect, să faci față schimbărilor permanente de legislație și fiscalitate, să supraviețuiești de la o lună la alta, să îți permiți să reinvestești ca să te dezvolți și să mai aspiri și la un mic profit (că altfel de ce mai faci afacerea) e echivalentul unui mers pe sârmă. A fi antreprenor în ziua de azi e un soi de sport extrem.
iLUX: Și dacă tot vorbim de antreprenoriat, te consideri antreprenoare, fiind autoarea blogului finesociety.ro?
Diana-Florina Cosmin: Da și nu. Tehnic sunt antreprenoare, fiindcă independența asta cu făcut facturi, semnat contracte, plătit impozite și ținut contabilități este apanajul antreprenorului. Pe de altă parte, însă, un antreprenor veritabil pune pe primul plan business-ul. Antreprenoriatul clasic e despre câștig, despre profit și maximizarea lui pentru părțile implicate. Aici mă depărtez decisiv de acest model, fiindcă actul scrierii nu poate fi niciodată un business și atât. Nu pentru mine.
Refuz foarte multe propuneri, selectez drastic tot ce primesc pe email, din 2 motive. În primul rând, sunt una singură. Am colaboratori pe chestiuni tehnice (poze, programare, video), dar pe scris sunt doar eu și vreau să rămână așa. Nu pot face 100 de proiecte într-o lună și să-mi păstrez mintea limpede, autenticitatea, calitatea și sinceritatea. Și să mai și trăiesc și să mă și bucur. În al doilea rând, nu vreau să spun „Da” decât acolo unde mă potrivesc în mod organic, firesc. Dacă în mod normal eu nu frecventez un brand sau nu-l agreez, nu o să scriu niciodată de el. Nu fac compromisuri, fiindcă îmi respect publicul și nu vreau să-l mint.
Pentru mine, după atâția ani de scris despre afaceri, antreprenorul pursânge e un businessman. Eu nu sunt femeie de afaceri, sunt o povestitoare care trăiește din poveștile ei, ceea ce e un mare noroc. Nu am făcut blogul pentru bani și, chiar dacă trăiesc din el, acest lucru e posibil fiindcă oamenii știu că sunt sinceră în ce fac. Dacă începi un blog strict cu un scop lucrativ, în 90% din cazuri n-o să-ți iasă. Oamenii simt, brandurile simt. Toleranța la fake e foarte joasă în ultima vreme și asta e foarte bine, sper să continue tot așa.
iLUX: Ai semnat și încă semnezi mii de articole pentru mai multe publicații, cum ai ajuns să nu îți fie asta de ajuns și să îți dorești să ai propriul spațiu, propriul site? De ce aveai nevoie și numai blogul tău îți poate dărui?
Simți când e cazul să deschizi un nou capitol, pentru că evoluezi ca om și începi să-ți dorești altceva. Nu mă mai îmbrac ca la 20 de ani, nu mai ascult aceeași muzică, nu mai am aceeași viziune despre viață, era inevitabil că voi începe să-mi doresc și o schimbare de decor. Voi fi mereu recunoscătoare revistei, pentru tot ce am învățat în acești opt ani, dar acum mă simt în locul potrivit pentru mine, la 33 de ani. Îmi doream să fiu liberă și am conștientizat asta relativ târziu. N-am fost niciodată o rebelă, am știut dintotdeauna ce vreau și mi-am urmat scopul, nu m-am răzvrătit prea tare, nici când eram adolescentă. Dar faptul că libertatea este esențială pentru mine e o revelație venită târziu, după 30.
iLUX: Știi, noi încercăm să facem oamenii fericiți ajutându-i să găsească un cadou perfect pentru cineva important. Tu când ai făcut ultima oară un cadou? Ce a fost?
Diana-Florina Cosmin: Eu am o viziune mai atipică asupra cadourilor. Nu mă cramponez cu tot dinadinsul de sărbători ca pretext de cadorisire. De multe ori eu și părinții mei nu ne luam nimic de Crăciun, în schimb ne făceam cadouri mărunte și frumoase în restul anului, de câte ori eu găseam ceva care i-ar plăcea mamei sau ai mei găseau ceva care mi-ar plăcea mie.
Prin urmare, fac multe cadouri fără un motiv special. Dacă văd un pulover frumos, i-l cumpăr soțului meu și îi fac o surpriză. Pur și simplu. Dacă văd ceva ce i-ar plăcea mamei sau la care am surprins-o uitându-se, îi iau obiectul respectiv. La fel și cu prietenele. Iubesc să fac cadouri, dar cadouri gândite, pentru ca omul care le primește să fie un pic surprins de obiect, de ce i-am scris pe felicitare (mereu există o felicitare, caut mereu modele noi și originale), de motivul alegerii.
Ultimul cadou a fost pentru prietena mea, Lavinia, care s-a mutat într-o casă nouă și i-am dăruit niște suporturi din porțelan de pus bijuteriile, foarte atipice. Sunt practic niște tăvițe lucrate manual de un brand australian: una are în mijloc un cap stilizat de unicorn, pe care să pui brățările sau inelele, cealaltă are un ananas, ca să pui lanțurile în jurul lui. Sunt fine și distractive în același timp.
iLUX: Tu ai studiat și ai locuit în mai multe țări, ai vizitat peste 50, ai o viziune cosmopolită: ce aleg românii să dea în dar spre deosebire de alte naționalități?
Diana-Florina Cosmin: Greu de zis. Când vine vorba de cadouri, tind să cred că globalizarea ne-a cam uniformizat. În plus, am văzut și multe filme americane, ceea ce a contribuit la viziunea colectivă despre cadoul perfect. Statistic, cred că primează parfumurile, eșarfele, bijuteriile, cărțile. Și la noi, și la ei.
iLUX: Am citit despre nunta ta, despre cum ai evitat să fii o Bridezilla și cum ți-ai dorit ca invitații voștri să aibă o experiență memorabilă, dar nu amintiri de nuntă „clasică„, adică sarmale în meniu, horă pe ringul de dans și plic la final. Noi avem o mare curiozitate: ce cadouri ați primit?
Diana-Florina Cosmin: Ce întrebare frumoasă. Am primit niște cadouri minunate și atipice, le prețuim mult. Le enumăr pe primele care-mi vin în minte. Un prieten arhitect ne-a dăruit un binoclu de teatru, vintage, pentru că știe că ne place să mergem la spectacole. Vărul meu și soția lui ne-au dăruit un tablou pictat în acuarelă de o artistă din Timișoara, după o fotografie cu noi. O prietenă ne-a făcut o agendă foarte elaborată, personalizată cu pozele noastre și gândită pentru anii de căsnicie, pentru momentele speciale din viață. Verișoara mea ne-a adus din Dubai un tablou unicat, făcut de un artist contemporan foarte în vogă, care e un fel de parodie a lumii luxului (eu scriind de lifestyle, a fost foarte nimerit și îl am în dormitor, mă binedispune în fiecare dimineață). Doi prieteni apropiați ne-au dăruit căsuțe din porțelan de la Seletti: practic un set de tăvițe și farfuriuțe create de un designer italian, care așezate împreună compun două case, cu acoperiș și tot tacâmul, ca să le poți depozita cu stil atunci când nu le folosești. Am primit sticle de vin din anii noștri de naștere, o „pereche” de pahare de șampanie din care bem la fiecare aniversare și tot felul de lucruri minunate. Ba chiar nașul meu de botez ne-a scris și o poezie.
iLUX: Ne mai poți împărtăși ceva? Ne întrebam care a fost ultimul cadou pe care l-ai primit de la soțul tău!
Diana-Florina Cosmin: Mie îmi place foarte mult să fac cadouri, dar nu prea știu să le primesc. Prefer să dau decât să iau. De asta, recunosc că l-am cam pus în dilemă pe soțul meu, fiindcă i-am zis mereu că eu n-am nevoie de nimic. Haine nu, aia nu, aia nu. Ultimul cadou de la el a fost de ziua mea, o jachetă roz pudrat de la un brand care-mi place mie, cu care m-a nimerit la fix. În general merge la sigur, fiindcă știe ce-mi place și care mi-e stilul. Dar recunosc că în 99% din cazuri, când mă întreabă ce vreau de ziua mea/Crăciun/Paști, răspunsul este „Nimic” 🙂
iLUX: Mai sunt doar 2 luni până la Crăciun! Cu cât timp înainte începi tu să te gândești la asta și începi să cauți cadourile perfecte?
Diana-Florina Cosmin: În fiecare an îmi propun să încep din timp, dar rareori se întâmplă. Anul acesta e primul în care cred că o să-mi și reușească. Până acum, luna decembrie era cu predarea revistelor la tipar, mereu ajungeam în ultima zi, în alertă maximă. Găseam cadourile, mă bucuram de proces, dar era cam „pe repede-nainte”. Acum îmi voi planifica niște vizite prin magazine, din timp. Când călătoresc în preajma sărbătorilor, profit și cumpăr de acolo unele cadouri, dacă îmi iese în cale ceva frumos. Până anul ăsta Colette din Paris era un loc care-mi plăcea enorm pentru cadouri, aveau tot felul de mărunțișuri încântătoare: agende haioase, mici obiecte de design, gadgeturi deștepte. Va fi ultimul an, din păcate, fiindcă se închide magazinul. Ah, și nu cred în cadouri perfecte, cred în cadouri cu suflet. Când dăruiesc ceva, eu dăruiesc cu tot cu „legendă”: o felicitare în care îi spun persoanei ce am vrut eu cu cadoul acela, care e legătura, povestea. Nu pot să dau un obiect și atât, fără emoție.
iLUX: Tu ce ți-ai dori să îți aducă Moșul?
Diana-Florina Cosmin: Mă simt foarte atrasă de zona de artă contemporană, în prezent. Mi-aș dori o sculptură de Lorenzo Quinn, favoritul meu în acest moment.
iLUX: Știm că ai publicat o carte, „Poveștile unei inimi” și că iubești lectura. Poți recomanda câteva cărți pe care clienții noștri le pot face cadou celor care, ca și tine, iubesc tot ce e fin?
Diana-Florina Cosmin: Oh da! Am o listă în minte chiar acum:
- ”Bonjour, fericire!”, de Jamie Cat Callan. E cartea unei americance cu origini franțuzești, care încearcă să descopere micile secrete de fericire ale francezilor și felul în care, aplicate într-o existență normală, ne pot face viața mai simplă și mai plină de farmec. Mi-a plăcut atât de tare încât am făcut și un interviu cu autoarea.
- „Istoria iubirii”, de Nicole Krauss – e cartea mea de suflet și cred că oricine se poate regăsi măcar un pic în ea. E o carte de avut în bibliotecă și de răsfoit în zile ploioase.
- „Love, Style, Life” – de Garance Dore. Multe dintre cărțile celebrităților sau ale bloggerilor internaționali sunt dezamăgitoare, dar cea a lui Garance mi-a plăcut mult. E o poveste de viață, dar și un album despre spirit liber, stil de viață, despre cum să NU te străduiești prea tare în modă și cum să-ți găsești felul de a trăi, de a te îmbrăca și de a-ți organiza rutina. Mie mi-a plăcut tare mult, e genul de carte de răsfoit și acum, și peste 10 sau 20 de ani.
- „The Life-Changing Magic of Tidying” – Marie Kondo. Aș face cadou un exemplar din ea oricărei persoane care crede că așa cum ai casa, ai și mintea. La mine a fost mereu valabil acest lucru. Din 2015, când am citit cartea, casa mea este aranjată după metoda Konmari, iar asta mi-a simplificat radical viața (nu mai fac curățenii generale, nu mai am momente în care trebuie să dau totul jos din dulap, nu mai am senzația că n-am lucruri de purtat).
- ”The subtle art of not giving a f**k” – Mark Manson Știu că titlul nu e foarte fin, dar e una dintre cele mai bune cărți citite de mine în ultimul an. Mai ales pentru cineva care are nevoie de o schimbare în viață, la final de an, e cartea perfectă. E directă, nemiloasă pe alocuri, dar cu acel gen de adevăruri pe care ai nevoie să le auzi din când în când. Nu e o carte motivațională, e o carte care-ți dă trei palme și un ghiont în direcția potrivită pentru tine.
Sursa foto: https://www.facebook.com/dianaflorinacosmin/
