Cuprins
M-am „desteptat” si astept un cadou cool la majorat!
Cica, de la majorat,
Din muiere ajungi barbat.
Si am strigat in toata tara
Ca mi-am dat jos mustacioara,
Ca nu-mi mai tremura genunchii
Si nu mai mananc din unghii
Cand colega mea Dorina
Imi zambeste si-mi da mana.
Si am mai facut un pas,
Am scos degetul din nas,
Am dat jos toti ursuletii
Si am desenat peretii,
Ca sa fiu mai sexy-n slove
Mi-am luat chiloti cu Love.
Ca vecinul meu tembel
Mi-am dat parul tot cu gel
Si sub sfarc in gauroi
Mi-am prins cercul de butoi.
De azi, mai jos de noada
Mintea mi s-a dus gramada.
**********
Gluma, gluma, dar daca ii pui la lupa, fete si baietii, in secunda in care gongul bate 12 noaptea “Transformers” e mic copil in comparatie cu mutatiile pe care le sufera coconul de langa tine.
Nu facem referire la cosurile care inca ii tradeaza naivitatea, ci la faptul ca primeste cadou de majorat dreptul de a da de permis chiar daca nu vede peste bord, de a veni tarziu acasa, sa bea si sa-si ia tigari cu buletinul lui, nu cu al prietenilor mai mari, sa plece neinsotit in vacanta (a se citi dezmat) si sa stea o noapte la racoare daca boroboata depaseste limita bunului simt.
Intr-o secunda se transforma din copil in adult, dintr-un adolescent indiferent in om in toate firea cu preocupari serioase (petreceri, flirturi, masini, haine…)
Si cum sa nu fie acestea motiv de sarbatoare? “Liberarea” din lesa parintilor si drepturile nemeritate pe care i le acorda statul unui adult aflat la pubertate sunt evocate de tineri inca de la 14-16 ani cand la orice restrictie reactioneaza cu “Las’ ca fac io 18 ani…”
Si uite asa, primul prag al vietii, prima treapta dupa care majoritatea isi culeg dintii de pe jos, cere o petrecere de zile mari si cadouri pentru majorat care sa le aminteasca si de prima betie.
Ce cadouri oferi la majorat?
Cadoul perfect pentru majorat este cel prin care adolescentul ADULTUL este recompensat ca a ajuns la varsta de 18 ani fara sa repete clasa, fara reclamatii care sa inroseasca obrazul parintilor si eventual ca a trecut BAC-ul fara sa copieze.
Cadoul pentru majoratul de 18 ani =
– Un motiv de santaj: “Daca nu-ti faci curat in camera, nu-ti mai iau iPhone la majorat”
– O rasplata: “Incerc sa iau note bune ca sa ma trimita ai mei la vara in Amsterdam”
– O dovada a maturizarii: “Tata, ai implinit 18 ani, acum am incredere in tine sa-ti dau cheile de la masina”
– Un vis indeplinit: “Cand o sa fac 18 ani, o sa pot sa ma imbrac sexy si sa ma machiez ca o doamna…fara sa-mi mai spuna tata ca arat de parca plec pe Centura”
Asadar, pune radarul in functiune, ridica antenele si intereseaza-te ce cadou de majorat isi doreste tanarul/tanara actual copil, viitor adult. Daca vrei ca sarbatoritul sa-si aduca aminte cu drag de tine si de gestul tau, trage cu urechea si la preferintele lor, dar in niciun caz nu cumpara un cadou unisex: cadoul de majorat pentru fete ≠ cadou de majorat pentru baieti !!!
Cadouri majorat pentru fete
Si uite asa se transforma din larva in fluture si evident vrea sa zboare ca toata lumea sa o admire. Si cum schimbarea de look este un proces mai complicat decat o septoplastie, cadourile de majorat pentru fata trebuie sa completeze si sa contribuie la incununarea operatiunii de infrumutesare.
Feminin, sexy si la moda si trebuie sa fie cadoul pentru majorat fete. Tine cont si de faptul ca fetele se maturizeaza mai repede decat baietii si stiu foarte limpede ceea ce-si doresc, deci nu incerca prea multe farse, s-ar putea sa nu tina. Orienteaza-te si in functie de gusturile ei (in formare), de necesitatile si dorintele ei si alege-l in functie de relatia pe care o ai cu ea.
Cadouri majorat pentru (cea mai buna) prietena
I-ai ascultat oful de fiecare data cand Xulica a trecut pe langa ea si ei i s-au inmuiat picioarele, ca profu’ de mate nu vrea sa-i dea mai mult de 8 la teza, ca mama o cearta atunci cand ii umbla prin lucruri…
Si vrei sa-i arati ca prietenul la nevoie se cunoaste si te bate gandul sa-i oferi cadou de majorat prietenei un rimel si un fard de obraz pe care sa i le ascunzi intr-un portfard Anuschka… tu stii cel mai bine cat de important este sa arati bine in pauze, cand iesi pe culoar. Iar ca se convinga rapid ca este fresh, atunci cand se apropie gasca de baieti, ii va prinde bine o oglinda de buzunar pe care i-o poti personaliza cu un mesaj optimist.
Fii sigura ca fi in al 9-lea cer daca o vei surprinde cu rochia in fata careia ofta de fiecare cand treceati pe Magheru. Si mai mult, ca sa te asiguri ca va iesi in evidenta de fiecare data cand mergeti la cumparaturi in mall, surprinde-o cu un portofel de firma.
Cadouri majorat pentru iubita
“Iubitica mea frumoasa, de colega ta cea sexy chiar nu-mi pasa. Doar pe tine te iubesc si uite, o sa-ti dovedesc!” Este bine ca stii ce ai de facut: sa-i daruiesti ceva practic care sa-i vorbeasca despre sentimentele tale: un set de cercei cu lant si pandativ cu inimioare sau o bratara finuta pe care i-o poti strecura intr-o caseta de bijuterii inima. Mai poti incerca sa o prostesti si cu o rama foto argintata cu o poza a voastra sau daruindu-i un buchet maaare de flori in care sa-i agati un breloc inima personalizat cu o declaratie de iubire.
Sunt sanse sa se inmoaie si daca printezi o fotografie cu voi doi si o lipesti pe pachetul in care-i ascunzi o camera foto, ca sa poate surprinde fiecare cadru in care va pupati sau va tineti in brate. Oh, ce gest romantic!
Iar pentru ca e la varsta cand mama ei considera ca e mai important sa dea banii pe meditatii, ci nu pe parfumuri, ii poti face o surpriza si sa-i cumperi parfumul pe care spera sa si-l poata permite candva, indeplineste-i un vis.
Cadouri majorat pentru colega
Sfatul nr.1: Decat sa-i luati 10 mizilicuri mai bine puneti bani impreuna si luati-i un cadou de majorat pt colega mai consistent. E vorba de un majorat, ci nu de o petrecere oarecare
Sfatul nr.2: Rugati-o pe prietena cea mai buna sau pe colega de banca sa se intereseze ce-si doreste.
Cu siguranta nu se va astepta la un cadou comun si nici sa-i fi cumparat ceasul de firma pe care spera sa si-l poata lua cand se va angaja. Sau, daca are deja o colectie, i-ar fi utila o cutie de ceasuri Anuschka.
De cele mai multe ori colegii de clasa sunt parteneri de suferinta liceala si stiu ce inseamna sa ai nevoie sa il intrebi pe Google la teza in ce an a fost batalia de la Rovine. Cadoul ideal de majorat poate fi o tableta sau un netbook. Ii va prinde bine si la facultate.
Cadouri majorat pentru fiica
Cea mai simpla varianta ca odorul tau zgaltait de revolutia hormonala sa nu-ti mai foloseasca lucrurile este sa-i cumperi accesorii personale doar ale ei. Nici nu-ti imaginezi cat de mult s-ar bucura sa primeasca o trusa cu 120 de nuante de farduri de ochi si de obraz si rujuri. Iar pentru ca anul asta, daca nu ai unghiile ingrijite si vopsite in stil French Manicure, nu existi, fii sigura ca o va bucura o trusa de manichiura profesionista si un set de 10 nuante de lac de unghii.
Pentru tine ca parinte este cel mai usor sa-i alegi cadoul pentru majorat. Aminteste-ti de toate datile cand ti-a cerut bani pt. haine si executa-te. O rochie, o pereche de pantofi (cu toc, evident), o geanta Anuschka, un colier… doar e femeie in toata firea acum, nu?
Sau, daca ai incredere in ea si a dovedit ca este o tanara responsabila, ii poti oferi cadoul la care nici nu visa: o excursie in strainatate. Si, ca sa fie si mai iubit cadoul tau, nu-i alege tu destinatia, dar nici nu-i oferi suma respectiva de bani ca sa-i toace pe prostii, ci las-o sa aleaga ea si plateste tu 🙂
Intotdeauna si-a dorit un animal de companie, iar raspunsul tau era: la Pastele cailor? Poate e momentul sa incepi sa vopsesti oua 😀
***********
NOTA BENE: Daca nu te inscrii in niciuna din categoriile de mai sus, iar gusturile si preferintele sarbatoritei nu-ti sunt familiare, orienteaza-te spre un cadou durabil si calitativ. Incearca bijuteriile din aur cu initiale numelui ei, un ceas de birou personalizat cu un proverb sau intreaba-i cunoscutii, e mai simplu 🙂
Pe fete le-am facut fericite de majorat, acum haideti sa vedem cum stau lucrurile si in tabara cealalta. Daca te intrebai “Ce cadou as putea oferi la un majorat unui baiat?”, iata cateva sugestii:
Cadouri majorat pentru baieti
Baiatul lui mama se transforma intr-un macho man si de la pustiul interesat doar de calculatoare, jocuri si masini, acum brusc il intereseaza si aspectul fizic si…fetele. Insa, asta nu inseamna ca nu mai este la fel de pus pe sotii ca anul trecut. La capitolul acesta maturizarea intarzie deci te poti gandi la cadouri de majorat pentru baieti care sa fie:
- Practice
- Distractive
- IT
- Sport
- Fashion
Succesul unui cadou pentru baieti de majorat este sa-l iei in functie de hobby-urile si dorintele lui, sa fie un dar practic cu care sa se mandreasca si sa-l alegi in functie de relatia pe care o ai cu el. Sau sa se raporteze la SEX, adica sa fie Surprinzator, Energizant si Xerox dupa hobby-urile lui asa cum spuneam in articolul despre cadouri pentru barbati de ziua de nastere.
Cadouri majorat pentru (cel mai bun) prieten
Bateti mingea impreuna de cand erati de-o schioapa? Profita de ocazie si, de dragul genunchilor rupti pe teren, surprinde-l cu un echipament sport sau cu o minge semnata de jucatorii de la echipa preferata.
Esti prietenul lui cel mai bun, tu il cunosti cel mai bine si stii ca va tipa ca nebunul daca i-ai lua bilete la concertul formatiei preferate sau un tricou cu memebri trupei si colectia lor de CD-uri.
Ti-ai amintit de de zilele cand va jucati ore intregi pe calculator? Perfect! Daruieste-i un joc nou sau un soft cu licenta, un mouse optic care sa-i aminteasca de tine si cand va fi la facultate. Pe care il si poti grava, cadourile personalizate pentru barbati sunt extrem de apreciate chiar si de la varste mai fragede.
Cadouri majorat pentru iubit
Iubi nu se da in vant dupa inimioare si dulcegarii, trezeste-te! Pentru ca tu ii esti cea mai apropiata, mai apropiata decat si-ar dori parintii vostri, stii ce stil si ce preferinte are deci nu iti va fi greu sa ii alegi un ceas de mana de firma sau o cutie de ceasuri in care sa-si depoziteze colectia, bratara sau lant din argint/aur. E varsta cand i se pare cool sa incerce astfel de accesorii si nu numai, asa ca-i poti darui si o camera video ca sa filmeze momentele…de neuitat 😀
Acum e barbat in toata firea si nu mai merge sa-si rataceasca prin izmene abonamentul si banii de suc. Este momentul sa incerce o experienta personala cu un portofel barbatesc din piele sau cu un clips de bani pe care i-l poti personaliza cu un mesaj care sa agite testosteronul in el.
Cadouri majorat pentru coleg
Sunteti ditamai gasca pusa pe sotii. Norocul lui pentru ca puteti strange impreuna o suma mai mare si sa-i luati ceva memorabil si distractiv.
Ca sa aflii care este cadoul ideal de majorat pentru coleg raspunde la urmatoarele intrebari: este fun sa va strangeti cu totii? Va plac jocurile? Va place atmosfera incendiara si muzica tare? Daca ai raspuns DA la toate intrebarile, atunci ceea ce cauti este un sistem home cineva sau boxe pentru calculator care sa faca sa se zgaltaie geamurile cand va uitati la film. Propriul casino este o idee dementiala pe care o puteti pune in practica daruindu-l un glob de birou cu ruleta, un glob cu carti de joc si zaruri, sau un joc de poker, un joc Darts, propria lui masa de biliard, variantele sunt nenumarate. Puneti-va mintea la contributie baieti!
Cadouri majorat pentru fiu
Tata, da-mi si mie cheile de la masina o ora. Te rooog! Nici nu mai are rost sa il intrebi ce si-ar dori de majorat pentru ca deja stii ca isi doreste o masina mai mult decat sa ia BAC-ul. Daca a fost foooaaaarte cuminte si ascultator, poti lua in calcul si aceasta varianta, daca nu, nici bicicleta nu este o idee rea, dar mergi cu el sa o aleaga.
Acum este barbat in toata firea, iar barbieritul nu-i va da pace toata viata, ca altfel nu ai pace cu nevasta…un set de barbierit profesionist este un cadou potrivit de majorat pentru fiu care sa marcheze trecerea de la stadiul de pustan la barbat.
Spune ca ajunge acasa pana in 12 noaptea, dar usa se aude scartaind abia spre rasarit? Inseamna ca are probleme cu timpul sau cu orientarea in spatiu, iar cadoul perfect este fie o busola, fie un ceas de birou pe care sa-l personalizezi cu un mesaj responsabilizator. La polul opus se afla fiul studios si responsabil caruia ii poti face o bucurie cu un laptop sau un telefon de ultima generatie, nu ai cum sa ratezi.
**********
NOTA BENE: Nu-l cunosti foarte bine pe sarbatorit? Sfatul nostru este sa mergi pe varianta unui cadou clasic si de calitate pecum o pereche de butoni de camasa sau mergi pe varianta cadoului IT. Nu mai exista casa fara PC si baiat nepasionat de tehnologia informatiei.
Nu-ti recomandam sa optezi pentru un cadou amuzant sau pentru o gluma decat daca sunteti foarte apropiati. Lasa farsele pe seama prietenilor lui. Oricum nu il vor cruta.
Idei cadouri majorat de prin lume adunate…
Cand e vorba de prostii, creativitatea este invers proportionala cu varsta. Au demonstrat-o cele mai traznite idei de cadouri pentru majorat puse in practica de-a lungul timpului. Cine este autorul? Cine-si permite sa-si ia una dupa ceafa daca gluma nu a fost una buna? Amicii, colegii, rudele de gradul 1 sau cei foarte apropiati. Daca nu te inscrii in niciuna din acest categorii, ignora ceea ce urmeaza.
Iata ce surprize/farse li s-au pregatit unor sarbatoriti inainte de adevaratul cadou si cateva idei de cadouri haioase pentru majorat gasite de Expertul in Cadouri pe www. Cititi si va cruciti:
Cadouri FUNNY pentru majorat
Atunci cand e vorba de adolescenti trebuie sa vorbesti pe limba lor, iar cel mai bine ajungi la ei printr-o glumita sau un cadou funny. Sa vedem cateva “exemple” de astfel de cadouri amuzante:
“Eu la majoratul unui bun prieten de liceu i-am luat o pereche de chilotei tanga cu cap de oita care de fiecare data knd o strangeai de bot facea exact k una,o suzeta si o sursa de calculator pe care i-am scris un mesaj funny….”
“M-am gandit sa iau o cutie de cadouri sa o umplu cu polistiren ( scartzaitoare) facuta bobite mici asa si sa pun la fund o piatra … va desface cadoul asta si apoi ii voi zici GLUMEAM … si ii voi oferi apoi un set cu lantisor, bratara, cercei de argint. Nu stiu daca o sa ma bata sor’mea sau nu, dar…”
“Sau poti sa incerci o mascota imensa originala disney si nu glumesc fetelor le plac in general mascotele. La mine a tinut faza cu un Garfield imens:D. Ce crezi ca o sa zica iubi a ta?”
“Noi am zis ca i-o coacem cu 2 kg de ceapa ambalate frumos in punga cadou + 2 garoafe legate cu sarma. Glumeam mult pe atunci. Niciun coleg de clasa nu a scapat de glumele noastre.”
“Eu de majoratul meu am primit un biberon de la prieteni…si mi-au pus in el whisky…sau nu nici nu stiu sigur ce era, ca am impresia ca au amestecat mai multe bauturi…si m-au pus sa beau.”
“O pedeapsa ar fi….sa ii iei un Pampers si o pui sa-l poarte vreo 10 minute…. Eventual sa iasa asa pe strada putin…sa intrebe lumea cat e ceasul…sau unde e un anumit loc (gara de ex…ca pierde trenul). Eh…va vin voua idei amuzante ca sa va trageti de urechi colegii”
“Mie de majorat mi-au pus un bob de fasole in n cutii pe marimi crescatoare… m-a luat durerea de cap pana am reusit sa ajung la minunatul „dar” :D”
“La majoratul unui prieten foarte bun am cumparat un cos de gunoi imens, in care am pus cartofi, ceapa, morcovi, zahar, oua si alte bazaconii. I-am cumparat si o matura In cosul de gunoi i-am mai pus si o tastatura multimedia, foarte draguta si practica. A prins toata lumea la gluma, unii chiar i-au spart ouale in cap.”
Cadouri PRACTICE pentru majorat
Pentru ca mai exista si adolescenti cu capul pe umeri pt care prezervativele umplute cu apa, aruncate de la etaj nu mai au niciun farmec, va prezentam cu ce au fost placut surprinsi cativa tineri:
“Pentru baieti am vazut cadouri sau am cumparat, sa zicem serioase, de genul: telefon, PSP, ceas, faruri pentru masina etc. dar si cadouri cum zici tu crazy ca: aspirator, lingura uriasa de lemn, carte: Ghidul Misoginului, fusta rosie, sutien etc.”
“Frate cred ca cel mai bine ar fi daca ati pune bani sa-i luati ceva tare! Uite iti dau un exemplu un prieten a primit la majorat un scuter si au fost in jur de 25-30 de invitati!”
“Intrebati-va intai daca voua v-ar placea sa primiti ce vreti voi sa le luati altora. Se pot lua telefoane mobile, ipod-uri, boxe pt calculator, home-cinema, cuptor cu microunde, nu stiu…”
“Depinde cat de glumeata e, cat de buna prietena si cat de aproapiata esti de ea. Iata sugestiile mele: o carte buna, daca stii ca citeste. Sau ii poti lua o carte tehnica. De exemplu daca e pasionata de fotografie, ii poti lua o carte care sa o ajute sa afle mai multe lucruri despre ce o intereseaza, un album si poti developa poze cu voi daca sunteti prieteni/e buni/e. o bluza draguta , un parfum doar daca ii stii gusturile , un portret in creion..”
“Dacă prietena ta e genul căreia îi plac darurile utile, poți să-i oferi un parfum – deși mie nu-mi place să primesc asta pentru că nimeni, niciodată n-a nimerit ceva pe gustul meu! Sau poți opta pentru un set de-ăla cu multe creme și loțiuni și pufuri și perii. Apoi, femeilor le place lenjeria intimă, doar că e mai greu să nimerești dacă nu întrebi pe cineva care-i știe gusturile. Sau poți căuta o geantă drăguță, ceva bijuterii..”
“De la parinti am primit un aparat foto digital pe care mi-l doream la nebunie si ei au reusit pana in ultima clipa sa ma prosteasca ccc ca mi-au luat un…blender …si bani am primit bineinteles.”
Cadouri PERSONALIZATE pentru majorat
Cel mai bine ii arati unui tanar cat este de special oferindu-i un cadou personalizat, care devine astfel unicat. In functie de mesajul cu care personalizezi cadoul acestea sunt potrivite si pentru cei seriosi si pentru cei intr-o ureche:
“Vreau sa-ti zic din start ca mie mi-a placut absolut tot ce am primit de majorat 🙂 poate iti faci vreo idee: cani si tricouri traznite si personalizate, un tablou facut de cea mai buna prietena (colaj de poze cu noi 2) + o prezentare in powerpoint la care am plans de sarea camesa de pe mine (tot de la ea, de la ea defapt am primit o multime de chestii), un fular cum se purta in iarna cu initialele mele pe el, pandantiv cu initiala mea…probabil am uitat alte maruntisuri pt. ca am primit de la gasca multe chestii cu valoare simbolica pt. noi fetele”
“Daca e vorba de cineva apropiat, de a carui simt al umorului esti sigur, poti sa-ti lasi imaginatia sa zboare. De la torturi in diverse forme (fratele meu a primit la majoratul lui un tort in forma de sani), la lenjerie sexi (sau amuzanta) -> in cazul asta cred ca se accepta si lenjeria, pana la tot felul de cani sau obiecte personalizate care se gasesc in magazine. Aaa, ar mai fi si scrumiera si cani funny sau placuta pt usa personalizata”
“Printre cele mai traznite idei pe care le-am avut la majorate au fost: chiloiti cu mesaje amuzante, o sticla de vin cu mesajul: Beau pana nu mai pot, urs de plus cu mesajul: i hate you*daca gasesti), o culegere de mate pe care sa fie lipit un mesaj: Stiu ca-ti place, o masca amuzanta, o telecomanda cu un biletel pe care scrie: televizorul ia-l tu!, catuse pentru degetele mari..”
Mesaje de majorat pe care nu le vor uita
Cadourile pentru majorat gravate cu texte sugestive devin unice si speciale, iar sarbatoritul isi va aminti cu placere de ele si de gestul tau. Daca vrei sa ii dai o tenta simbolica unui cadou practic iata ce mesaje poti grava pe cadourile de majorat:
- In sfarsit barbat
- Femeie 100%
- Carpe diem
- Fara regrete
- Nu risti, nu castigi
- Pentru noi inceputuri
- Scruteaza orizontul
- Zboara deasupra tuturor
- Nu te grabi
- Cere si vei primi
- Viitorul bate la poarta
- Calea ti-o alegi tu
- Tinteste cat mai sus
- Nu privi inapoi
- Bucura-te de viata
- Traieste in prezent
Expertul in cadouri a vrut sa-ti faca o farsa tinereasca si a pastrat ce era mai important pentru final. Nu scoate cardul din buzunar inainte de a afla cum trebuie sa fie cadoul de majorat.
Sfaturile expertului
Majoratul este o sarbatoare a maturitatii care trebuie tratat atat cu seriozitate, dar si intr-un mod amuzant. Pana la urma destinatarul este un copil cu pretentii de adult care are nevoie de indrumare in viata chiar daca a capatat dreptul de vot. Daca vreti ca sarbatoritul sa va ofere si un tipat de bucurie, nu numai un multumesc sec, luati in considerare ca un cadou pentru majorat trebuie sa fie:
- consistent – vorbim de prima aniversare importanta a ametitului adolescentului
- o amintire – este mai simplu sa-ti amintesti de un cadou de care te bucuri si acum decat de unul pe care l-ai mancat, nu?
- sa indice destinatarul – alege-i un cadou pe care numai tu ti-ai fi putut permite sa i-l oferi
- amuzant – daca acum nu, atunci cand?
- util – si florile au hazul lor, dar nici nu ai ce face cu ele si nici nu te bucuri de ele mai mult de o sapt, decat daca iti place mirosul de balta
- scump – pregateste-i un cadou pe care altfel nu si l-ar fi permis
- personalizat – sarbatoritul este unic in felul sau si asa poate fi si cadoul sau de majorat daca il personalizezi
La 18 ani, la bal
Apoi o fuga la spital.
Un pumn de medicamente,
Cateva sexy asistente,
Dar nu m-am suparat
Am cel mai tare cadou de majorat!
Un scenariu nu foarte fericit, dar foarte probabil… cand adolescentii isi fac de cap, nu exista garantii, nici chiar daca sunt paziti. Important este sa privesti partea importanta a lucrurilor si ca in afara amintirea petrecerii de la 18 ani, cel drag tie sa ramana si cu un amintirea unui cadou de majorat de care sa le povesteasca razand si nepotilor. Viata e scurta, zambeste 🙂