În luna decembrie, iLUX.ro îți aduce interviuri de suflet, realizate de Andreea Vasile, cu oameni care cred că schimbarea în mai bine se întâmplă cu bunătate, compasiune și conștiință activă.

Cori Grămescu, antreprenoare, antrenoare de fitness și nutriționistă, este cea care deschide această serie specială. În dialogul pe care îl vei citi în continuare, vei descoperi un om care a înțeles că schimbarea în mai bine vine atunci când acceptăm cine suntem. Din acest punct se naște libertatea de care avem nevoie ca să ne putem iubi cu adevărat astfel încât să putem fi buni și cu noi, și cu cei din jurul nostru.

În povestea lui Cori vei descoperi, inevitabil, și părți din propria poveste de viață, cu suișuri și coborâșuri, cu visuri și dezamăgiri, cu speranțe și deziluzii. Povestea ei este, în esență, povestea fiecăruia dintre noi!

Ai fost un om cu probleme de greutate și acesta fost începutul drumului tău în lumea sportului, nutriției și a unui stil de viață sănătos. Cum ai trecut de la o poveste personală despre scăderea în greutate la o poveste profesională care implică lucrul cu oamenii și schimbarea stilului lor de viață?

De fapt, eu m-am apucat de sport în momentul în care mi-am dat seama că nu mă puteam menține doar din restricție calorică. Atunci când am început să fac sport, eu deja slăbisem, în maniera clasic-adolescentină de înfometare. Însă, când am văzut că nu reușesc să am o greutate constantă, am început să caut metode prin care să pot să îmi mențin aspectul fizic. Așa am descoperit, fără prea mare entuziasm, sportul. Abia după 21 de ani, când am avut norocul să dau peste antrenamentele de pilates, am început să mă și antrenez de plăcere. Până atunci, o făceam efectiv pentru că îmi dădeam seama că nu aveam de ales.

Ai fost în poziția omului care se confruntă cu lupta cu kilogramele în plus așa că înțelegi foarte bine prin ce trece un astfel de om și că transformarea reală a stilului său de viață nu înseamnă doar adoptarea unor atitudini noi precum sportul practicat cu moderație și alimentația sănătoasă, ci și multă introspecție care duce, uneori, la descoperirea unor cauze mai profunde ale dezechilibrului nostru. Ce ai descoperit tu despre tine prin această introspecție în legătură cu kilogramele în plus pe care le-ai avut?

Eu sunt mai kamikaze de fel, așa că partea de introspecție a venit cumva la câțiva ani dupa ce slăbisem. Însă un gând pe care l-am avut acut în perioada în care reușisem deja să slăbesc și mă așteptam să înceapă să îmi și placă de mine puțin mai tare era că “dacă nu îți place de tine grasă, nu o să îți placă de tine nici slabă”. A fost un parcurs de ani de zile să ajung să scap de mentalitatea de “premiantă”, eu așa îi spun, aceea în care sunt “demnă de iubire” doar când fac lucruri bune sau am rezultate bune. În procesul conștient de slăbire, partea cea mai valoroasă este recâștigarea puterii personale: faptul că, în slăbire, înveți cel mai ușor că puterea de a te schimba e în mâinile tale, că acțiuni concrete conduc la rezultate concrete și că alinierea acțiunilor imediate la obiectivele pe termen lung conduce în mod automat la succes.

Tu ești un om care a făcut mulți ani de terapie și care a vorbit cu deschidere despre acest lucru. Cum anume te-a ajutat terapia în toți acești ani să te cunoști mai bine, să echilibrezi aspecte din tine și să poți astfel să îi înțelegi mai bine pe oamenii cu care lucrezi zi de zi?

Încep anul acesta al nouălea an de terapie și multă lume mă întreabă de ce am făcut totuși atâta terapie, că nu părea că am atâta nevoie (râde). Însă am învățat, și încă învăț în terapie, să scap de șablonul că trebuie să demonstrez în fiecare zi, mie și universului că merit să exist, să fiu respectată și admirată. În terapie am învățat (cu greutate) să am sentimentul că, exact așa cum sunt, sunt bine. Să ajung să îmi placă de mine și în zilele alea proaste, și când greșesc, și când nu sunt în cea mai bună formă. Am avut nevoie de timp să învăț să fiu blândă cu mine, să scap de o severitate extremă la adresa mea și să îmi reconfigurez discursul intern. Ani de zile mi-am trăit viața sub forma unor procese discrete, de sine stătătoare, iar pentru a mă simți mulțumită, trebuia ca fiecare acest proces să funcționeze la capacitate maximă, cu rezultate foarte bune. Mi-a luat ani de zile să scap de acel “da, dar…” din cap, să capăt un sentiment de trăire fluidă în propria mea viață și să am încrederea că, lăsate în voia lor, lucrurile merg spre un rezultat care este pozitiv.

Am învățat în terapie să am limite, să mi le respect și să le respect și pe ale altora, și încă învăț să mă depărtez de modelele emoționale trans-generaționale pe care le-am preluat din familie și din orașul de provincie în care am crescut. Abia acum, de vreun an de zile încoace, pot să simt că m-am maturizat și că vorbește în viața mea Oana Cornelia, adultul de 35 de ani de la București, și nu Oana de 10 ani de la Craiova.

Cum anume ai explica, cu ajutorul cunoașterii pe care o ai azi despre tine, motivele pentru care ai avut kilograme în plus în trecut?

Nu știam să am grijă de mine, nu consideram că merit asta oricum și nici nu am avut vreun model grozav de la care să învăț. Vin dintr-o familie în care perfecționismul este privit ca o mare virtute și nu am știut decât târziu să gestionez eșecurile, nefericirea și acel permanent sentiment al adolescenței mele, că merit să fiu văzută doar dacă sunt frumoasă, deșteaptă și cuminte. În adolescența mea nu existau prea multe noțiuni despre alimentație sănătoasă, mișcare și comunicare cu adolescenții, iar eu, din păcate, nu am avut suficientă claritate încât să nu mă scufund într-un amestec mocirlos de nefericire, supraalimentare și vinovăție.

Ești antrenoare de fitness, nutriționistă și antreprenoare. Ai construit trei săli de fitness, un brand personal și oferi, prin intermediul blogului tău, soluții concrete oamenilor care vor să piardă în greutate, de multe ori gratuit, informații care, în alte părți, costă bani mulți. De ce oferi benevol din cunoștințele pe care le ai și de ce e important pentru tine să faci acest lucru?

Am hotărât să închid una din săli, pentru că îmi dau seama că mi-ar fi prea complicat să gestionez trei în momentul ăsta. Financiar are sens, dar sunt într-un punct în viață în care am acumulat destul încât să mă gândesc mai ales la calitatea vieții mele. Ofer benevol din cunoștintele mele de ani de zile pentru că eu cred că fiecare dintre profesioniști, în domeniul lor, ar trebui să lase o moștenire. Altfel, ești doar un profitor. De ani de zile, metodele pe care eu le aplic cu clienții cu care lucrez la sală sau online sunt descrise pas cu pas pe blogul meu, pe pagina mea de Facebook și, mai nou, pe Instagramul meu. Pentru că așa consider că este normal. Și eu am primit cunoștințele astea din cărți, de la oameni care m-au inspirat, de la diferite cursuri la care am fost și consider că această energie a cunoașterii trebuie să circule.

Tema unui stil de viață sănătos este una recurentă în ultimii ani de zile. Dar ceea ce conține ea s-a schimbat, de asemenea, de multe ori: ba înseamnă să faci sport greu și mult, ba să faci sport puțin și bine, ba să mănânci proteine animale cât mai multe, ba să bei smoothies din legume de trei ori pe zi. Ce este, până la urmă, un stil de viață sănătos și cum putem noi, oamenii, să fim împăcați cu alegerile pe care le facem fără să transformăm acest stil sănătos de viață într-o obsesie?

Cea mai bună definiție mi-am găsit-o într-o perioadă în care mă luptam cu o insomnie groaznică și alergam de bezmetică la 4 dimineața în parc, cu furie și încrâncenare. Atunci mi-a zis cineva că un începător vrea să alerge repede, un om care aleargă de ceva vreme vrea să alerge repede și mult și un înțelept vrea să alerge și la bătrânețe. Cred că e important să ne definim stilul de viață gândindu-ne la bătrânețea noastră, la cum vrem să îmbătrânim. Eu văd asta la bunicii mei, au 86 de ani și mi-au oferit cea mai sănătoasă perspectivă asupra unui “stil de viață sănătos”: să fii mulțumit, la finalul vieții, de viața pe care ai trăit-o. Să îți întâmpini moartea cu demnitate, cu cât mai puține invalidități, să fii mobil cât mai mulți ani și cât mai independent la bătrânețe. La 20 de ani nici nu puteam să conceptualizez treaba asta, dar acum, la 35, înțeleg că viața sănătoasă este despre echilibru, despre naturalețe, despre perspectiva pe termen lung și despre cum te simți.

Care erau la începutul drumului tău în fitness, nutriție și stil de viață sănătos obsesiile de care te țineai chiar și atunci când simțeai că mori de durere și de foame și care sunt atitudinile echilibrate în care crezi azi și cum ai ajuns la noile concluzii?

Aveam o obsesie mare cu carbohidrații, ajunsesem să nu mănânc ardei și ceapă pentru că aveau carbo (râde). Îți trebuie o doză mare de nebunie totuși să faci ce am făcut eu, recunosc acum, dar atunci mi se părea că asta e singura cale. Ani de zile m-am antrenat furibund, înjurându-mă în gând pentru fiecare repetare în plus. Acum știu că e o cale foarte greșită, care te condamnă la nefericire. Alimentația trebuie să fie sezonală, naturală, bogată în legume și alimente naturale, să ne facă plăcere. La fel și exercițiul fizic, trebuie să fie în interiorul relativ al zonei de confort. Am crescut și îmi dau seama că mitul ăla cu “change only happens outside of your comfort zone” (n.red. schimbarea are loc numai în afara zonei de confort) e o tâmpenie.

Care este rutina ta de stare de bine de zi cu zi, adică ce anume faci și ce anume nu (mai) faci pentru a avea o stare fizică și psihică echilibrate?

Nu am ceva ce fac zi de zi, excepție făcând chestiile care țin de igiena personală (râde). Am învățat că asta e OK, adică am zile în care mă îngrijesc, mă machiez, îmi pregătesc mesele cu atenție și am zile în care mă dau cu cremă pe față, trag un trening pe mine și plec din casă fără prea mare bătaie de cap. În general am grijă să mănânc decent și să fac sport regulat, dar nu mă mai antrenez zilnic pentru că nu mai am energie pentru asta, am grijă să dorm și să învăț lucruri noi și, în general, să trăiesc fluid, fără prea multe reguli.

În continuare, în spațiul public, sportul este adesea prezentat ca o pedeapsă, cu oameni care par să își dea sufletul, care trag de ei până la epuizare și în care spiritul de competiție e necesar, aproape obligatoriu. De ce este în opinia ta prezentat ca un efort care te lasă vraiște și cum ar trebui să fie el integrat în viețile noastre? La tine cum a fost evoluția percepțiilor tale în ceea ce privește mișcarea fizică?

Mie asta mi se pare o prostie menită să transfere responsabilitatea eșecului pe umerii clientului, “n-ai fost tu în stare să te ții de treabă, nu e programul meu nerealist și imposibil de adaptat de vină”. Avem așa un apetit pentru nefericire și luptă încât, din păcate, mesajele astea prind. Pentru că lumea încă visează la soluții pe termen scurt pentru probleme pe termen lung și, din această disonanță cognitivă, apar tot felul de mesaje tâmpite, pe care oamenii le îmbrățisează cu un entuziasm care pe mine mă sperie. Cred că ne place foarte mult să ne simțim striviți, nu am altă explicație.

Blogul tău este loc pentru bune practici despre sport și alimentație sănătoasă, dar și un jurnal personal în care vorbești despre experiențele tale. Sunt acestea două segmente distincte sau ele formează, de fapt, un tot care vorbește despre cine ești tu și cum anume te transformi sub ochii oamenilor care te urmăresc?

Aș minți să spun că am o rutină de scris sau o disciplină de structurare a mesajului. Din păcate, am fost și sunt dezorganizată la capitolul ăsta. Am început blogul acum mulți ani, pentru că îmi place să scriu, mă centrează și mă relaxează. Nu am reușit încă să am și o structură în spate, dar scriu acolo lucruri despre care cred că îi pot ajuta pe oameni să vadă lucrurile altfel, spun și niște lucruri mai curajoase și, uneori, mă mai înjură lumea, dar e în regulă, e ceva cu care am învățat să fiu OK, de fapt.

Care este cel mai simplu mod de a mânca sănătos și echilibrat în fiecare zi fără să ne gândim că în frigider trebuie să avem ”superalimente”, 15 feluri de nuci, tot felul de înlocuitori pentru lapte și așa mai departe? Cum arată un meniu al tău într-o zi cu alimente de bază pe care oricine le poate cumpăra de la piață fără să i se împleticească limba în denumiri?

Am câteva reguli simple: să am cel puțin jumătate de farfurie de legume la fiecare masă și să am câte un tip diferit de proteine la fiecare masă. Să nu mănânc zilnic aceleași chestii și să beau cel puțin 2.5 litri de apă pe zi. Cam atât, nu e nimic special. De când mi-am scos chia și kalele din cap, arăt mai bine și mă simt mai bine și cred că despre asta e vorba (râde).

Ai construit două săli de fitness și acum ești în lucru cu a treia dintre ele. Ce înseamnă pentru tine acest proces de a crea spații noi și care este munca pe care o depui ca aceste locuri să prindă viață?

În antreprenoriat, am simțit mereu că am un teren de joacă. Acum, anul acesta, ne apropiem de jumătate de milion de euro cifră de afaceri și mie îmi vine să râd, că nu am avut niciodată planul ăsta în cap. Am hotărât, după ce am făcut planuri mărețe de extindere, să închid un studio și, momentan, să rămân doar cu două. Am 35 de ani și nu mai văd nici un sens în a mă birjări zilnic pentru bani. Mi-e suficient cât am, am o viață foarte plăcută și frumoasă, iar, pentru mine, e mai important să mai am chef și energie de cel de acasă, de prieteni și de viața mea decât să îmi schimb mașina la doi ani sau să mă mut în cine știe ce apartament cu moț. Cea mai bună lecție de business a fost pentru mine că îmi place mult să creez medii sănătoase de lucru, că e un proces care și pe mine mă transformă emoțional și spiritual, dar că totul trebuie să fie în echilibru. Mai în glumă, mai în serios, nu cred că o să fiu vreodată genul de femeie “de carieră”, care să sacrifice orice pe altarul devenirii profesionale, nu mi se pare nici o șmecherie să faci asta.

De-a lungul timpului ai încercat o mulțime de formule ca să trăiești viața pe care ți-o dorești și ai încercat să îmbini viața personală cu cea profesională în moduri inedite. Cum arată azi formula ideală pentru tine și cum îți dorești să fie viața pe care să-ți placă s-o trăiești? Ai reușit s-o obții sau e încă un work in progress?

În urmă cu niște ani de zile, când eram eu în perioada de vârf a încrâncenării mele, mi-a zis o prietenă că, dacă ești bine cu tine, nu ai nevoie de atâtea lucruri în viață. M-a zguduit atât de mult treaba asta, încât viața mea s-a schimbat în următorii ani, radical. Între timp, am adăugat în paradigma asta bucuria de a descoperi locuri și oameni noi, de a călători, libertatea de a greși și necesitatea eliminării perfecționismului și a “mentalității de premiantă”. Sunt într-un punct în care am și curajul de a mă gândi la copii, pentru că am pentru prima dată încredere că n-o sa le stric viața și, în general, sunt mai echipată să mă gândesc la planuri pe termen lung în viața mea, treabă care, acum trei ani, de pildă, îmi era absolut imposibilă. Eram incapabilă să îmi proiectez viața cu mai mult de trei ani înainte, ceea ce e destul de greu. Și, desigur, totul e work in progress. În fiecare zi lucrez la asta, conștient și cu program.

Pentru că decembrie e, în mod simbolic, luna darurilor, vreau să te întreb care e cel mai frumos cadou imaterial pe care ți l-ai făcut anul acesta?

După un proces care a durat 10 ani, am luat decizia să îi permit corpului meu să se întoarcă la starea lui naturală. Mi-am scos implanturile mamare și, în sfârșit, ajung să semăn din nou cu mine. Mi-a luat foarte mult să am încrederea să fac asta, să mă pot privi așa cum sunt și să fiu OK cu asta. Desigur că e totuși o variantă îmbunătățită a realității de acum 10 ani, dar pe mine m-a făcut să mă simt bine, să am încredere să fiu eu însămi și să închid niște etape din viața mea care au început acum vreo 20 de ani. Pentru mine e cel mai valoros cadou din viața mea de până acum și, în sfârșit, mă simt bine.

În final, te rog să transmiți un mesaj oamenilor care au citit interviul cu tine prin care să simtă că sunt unici, valoroși și capabili să realizeze ce își propun.

Ține minte că, oricât de bună sau rea ar fi o situație, ea se schimbă. Fă din tine un prieten și un părinte, vorbește-ți așa cum i-ai vorbi copilului tău. Și gândește-ți procesul cu pași mici în direcția corectă. Așa cum ești, ești bine, iar dacă pui asta la temelia reconstrucției tale, vei construi un fabulos edificiu fondat pe bunătate, înțelepciune, armonie și frumusețe.

Urmărește-o pe Cori Grămescu pe blogul ei, pe pagina de Facebook și pe Instagram.

Comenteaza direct de pe contul tau de Facebook!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Un calcul mic de verificare *