Cadouri de 8 martie pentru sotie sau iubita. Mit si adevar

Ce crede EL vs. ce vrea EA de fapt de 8 martie

 

cadouri de 8 martie pentru iubita sau sotie

 

TU!  Da, tu, barbatul care cauti sa scapi cu viata usor de Ziua Femeii. Imagineaza-ti pentru o clipa ca partenera ta este alergica la polen si ca are diabet. Ochii cat cepele, ti se taie respiratia, genunchii ti se inmoaie. Si te intrebi cu o voce stinsa:

„Flori nu, ciocolata nu…, pai si atunci, eu ce-i mai iau, mai exista oare si alte cadouri de 8 martie pentru iubita sau sotie?”

Si nu esti singurul care crede asta, ci doi din trei barbati, spun studiile. Iar majoritatea se aprovizioneaza de la floraria de langa bloc sau de la supermarket. Logic, nu? Faci economie de timp ca si asa iti tot reproseaza ea ca arzi gazu’ degeaba.

Desi tu esti ferm convins ca florile si bomboanele sunt cele mai potrivite cadouri de Ziua Femeii, partenera ta crede ca ar mai fi cateva (zeci de) variante de cadouri pentru ea de 8 martie pe lume, desi mai degraba si-ar smulge o unghie decat sa-ti reproseze ceva. Niciuna nu ar risca sa nu mai primeasca nimic in urmatorii 10 ani pana ti-ar trece tie supararea daca ar stramba din nas.

Si uite asa apare o usoara frustrare in ambele tabere: pantalonul e suparat ca nu i se apreciaza efortul depus, fusta e trista ca el inca nu o cunoaste suficient de bine ca sa-si dea seama ce i-ar placea. De ce atata suparare, aflam in continuare, mai intai de la barbati, ca ei sunt cei mai stresati si apoi si de la femei, ce vor ele de 8 Martie si ce isi imagineaza ei.

 

Ce cred barbatii ca isi doresc femeile de 8 Martie

– MITURI –

 

In primul rand trebuie mentionat ca, dupa Valentine’s Day, aceasta este sarbatoarea cea mai putin iubita de catre domni. Una care ii traumatizeaza. Si ca orice trauma psihologica si procesul achizitionarii unui cadou pentru sotie de 8 martie are mai multe faze.

Faza 1, negarea. Iti spui ca sotia ta nu e asa, ca pe ea nu trebuie sa o vrajesti cu cadouri. Apoi surprinzi niste apropouri si te apuca nervii.

Faza 2, furia. Scrii pe Facebook, la ziar si la CEDO despre cat de nedreptatiti sunt barbatii. Aflati in faza in care le iau creierii foc de suparare, confratii tai au gasit mai multe porecle pentru cele 3 sarbatori de sezon – Ziua Indragostitilor, 1 si 8 Martie: triada nebuna a primaverii, un altfel de triunghi al Bermudelor, o gaura inutila in buget pentru a dovedi lucruri deja stabilite sau ziua recunoasterii vinovatiei masculine %^@#$!!!

Faza 3, acceptarea. In cele din urma iti dai seama ca te lupti cu morile de vant si ca cel mai simplu (si mai sanatos) e sa cumperi cadoul. Insa asta se intampla de abia cu o zi, maximum doua inainte de Ziua Femeii cand, evident, intri in panica pentru ca nu stii ce cadouri asteapta femeile de 8 martie.

 

Nu stiu d’astea, nu stiu…

 

Putini stiu ce si-ar dori femeia iubita sa primeasca de 8 Martie. Fie ca nu au fost receptivi la aluziile ei, fie nu le pasa, fie legaturile neuronale de dezintegreaza in contact cu cuvantul „cadouri”, fie nu inteleg femeile, fie au oferit multe cadouri neinspirate, iar ea nu a fost cea mai diplomata in a-i spune ca a dat cu oistea-n gard.

cadou pentru iubita de 8 martieUnii constientizeaza ca atentia si dovezile de iubire sunt cele mai important lucru pe care femeile si le doresc in aceasta zi, dar nu reusesc sa transpuna asta intr-un cadou pentru iubita de 8 martie. Altii recunosc ca pur si simplu nu se pricep, dar cred ca o floare sau un cadou ar drege busuiocul. Mai sunt si barbatii care se lauda cu “surprize”, iar unii te pacalesc si spun ca se mai gandesc pana in ziua respectiva.

Barbatii care s-au fript deja spun ca: „ Femeile declara mereu ca vor cadouri daruite din suflet. Numai ca ele au o alta idee despre suflet decat a barbatilor. Odata, am desenat cu tus pe o foaie locul primei noastre intalniri : o cafenea frumoasa, un munte, ceva deosebit. Cinci zile m-am chinuit sa desenez! Totul pe acuns, ca sa fie surpriza! Am desenat in masina, la baut cu baietii si chiar pe toaleta (nu trebuia sa spun asta?). Am primit un sarut, o portocala in freza si o intrebare: “Si… unde e surpriza de care ziceai?!” povesteste CroniciPeBune.

 

cadou sotie 8 Martie40% din barbati ar baga mana in foc ca cel mai frumos cadou de 8 martie pentru iubita este sa o scoata la restaurant. Insa ce nu stiu ei este ca doar 8% dintre femei le dau dreptate. Restul viseaza in secret la calatorii, cadouri sau relaxare la spa.

 

Dar dovada suprema care arata ca barbatul nu stie ce vrea femeia lui a venit cand am intrebat cuplurile. Mai intai l-am intrebat pe EL ce cadou crede ca isi doreste ea, iar apoi am intrebat-o pe EA la ce viseaza. Pentru a le proteja identitatea (si viata :D) nu vom da numele lor reale.

Paul crede ca: „In niciun caz flori. Ceva dulce da, poate niste ciocolata alba, ceva mai deosebit”, insa Anita i-o taie scurt cu: „Un city break sau ceva de imbracat”.

Alex se declara invins si zice ca „nu am nici cea mai vaga idee”, insa e deschis la sugestii. Dar nu stie ca Alina, daca ar putea, i-ar sugera „ceva romantic…o surpriza. O escapada in doi. Sau un lucru luat din suflet pe care sa il port mereu cu mine”.

cadoul perfect de 8 martie pentru iubita

Sursa: Ana Morodan.com

Mihai este cu Alexandra de doar o luna si nu indrazneste sa o intrebe ce si-ar dori: „E complicat tocmai pentru ca nu e foarte pretentioasa. Ma gandesc la niste jucarii din sex-shop, bijuterii sau dulciuri. Lucruri precum mic dejun la pat sau cina romantica nu sunt cadouri de 8 martie, ci activitati casnice spontane.”

Andreas este insa de vreo 5 ani cu Nico si spune ca: „Nu prea stiu ce i-ar placea si nu vreau s-o intreb, dar tind sa cred ca pentru asa o sarbatoare cel mai potrivit cadou ar fi bijuteriile si accesorii de bijuterii. Cadourile tehnice gen telefon sau alte gadget-uri, mai mult sunt de Craciun, zi nastere.” Iubita lui a zis ca i-ar placea sa plece undeva unde sa se poata odihni, la aer curat.

Chiar si studiile confirma ca mai mult de 70% dintre barbati nu reusesc sa numeasca nici macar unul dintre cadourile pe care si le doreste iubita sau sotia. Deci daca si tu te-ai regasit in marturiile de mai sus, pregateste-te sa afli adevarul, sa intri in mintea iubitei si sa descoperi care este cadoul perfect de 8 martie pentru iubita.

 

Cum e cadoul PERFECT de 8 martie pentru iubita sau sotie?

 

In primul rand greu de gasit. Asta spun toti barbatii. CroniciPeBune spune chiar ca darul ideal de 8 Martie este obiectul imposibil pentru ca:

„… trebuie sa gasesc echilibrul perfect intre un obiect care sa nu coste mult, nici putin.
Care sa ii placa iubitei, dar sa fie si un cadou din suflet.
Care sa insemne ceva pentru ea, dar si pentru noi.
Care sa o faca invidiata de prietenele ei.
Pe care sa si-l doreasca toate, dar idiotii lor de barbati sa nu se fi gandit sa il ia inaintea mea.
Un obiect care sa nu mai fi fost daruit vreodata.
Care sa o emotioneze pina la lacrimi, dar sa aiba si valoare materiala.
Care sa ii foloseasca in secunda urmatoare, dar sa o tina si toata viata…”

Deci foarte greu de gasit. Si chiar si atunci cand barbatul primeste o lista exacta cu idei de cadouri de 8 martie pentru sotie. De ce? Pentru ca apoi trebuie sa depistezi de unde sa il cumperi, iar odata ajuns acolo mai trebuie sa ii nimeresti si masura, si culoarea care-i pune bine ochii in evidenta…

 

idei de cadouri de 8 martie pentru sotieInsa cu siguranta te va ajuta sa bifezi aceste criterii atunci cand esti in fata unui potential cadou perfect:

 

Bine, nu e nimeni absurd sa-ti pretinda ca darul sa trebuiasca sa indeplineasca absolut toate aceste criterii, dar ca sa-i ridici genele pana la sprancene de bucurie (adica destul de sus avand in vedere ca mai toate exagereaza cu pensatul), ar trebui sa atingi macar jumatate din cerinte. Doar asa ai sanse sa te apropii si sa intelegi ce isi doreste ea cu adevarat si cat de departe erai de visul ei.

 

Ce-si doreste EA de 8 martie

– ADEVARUL –

 

 

Cu toate acestea, situatia nu este chiar asa de gri pentru femei. Studiile arata ca 84% dintre barbati iau in primul rand un cadou pentru iubita de 8 martie sau sotie si abia apoi un cadou de 8 martie pentru mama, colegele sunt oricum cantitate neglijabila pentru jumatate din ei. Acum, ca nu prea nimeresc barbatii ce-si doresc alesele inimii, asta e altceva.

Adevarul este ca femeilor le place sa aiba macar o zi a lor, o zi cand sa primeasca flori, cadouri si atentie fara sa fie ziua de nastere. Daca s-ar putea ca toate acestea sa le fie oferite de buna voie, ar fi perfect. Insa stai! Tu ai zis DA de buna voie doar la starea civila, nu si la atatea cadouri pentru iubita de 8 martie, astfel ca acum, ca sotie, ea primeste mai putine daruri decat atunci cand iti era doar iubita. Acum nu mai trebuie sa o impresionezi. Asa ca doamnele au urmatoarele variante: fie nu comenteaza nimic si se multumesc cu ce crezi tu ca si-ar dori de teama ca nu cumva sa decapitezi obiceiul, fie iti transmit subtil ce si-ar dori, fie isi cumpara singure sau una alteia. Nu ai vazut femei care-si ofera cadouri si flori intre ele? Daca de la iubiti si soti nu primeste, macar de la cele care stiu cat de mult inseamna pentru ea Ziua Femeii.

cadouri pentru iubita de 8 martie

Sursa: Another Side of Me.com

Deci ce cadouri isi doresc femeile de ziua lor? Statisticile spun ca 43% si-ar dori bijuterii, 37% imbracaminte, 37% cosmetice, insa barbatii le ofera cel mai des CD-uri, filme video sau carti, in contradictie cu dorintele feminine. Sau orice altceva numai ce-si doreste ea nu: Lola’s box: „Eu vreau geanta, el crede ca vreau parfum. Iar cand vreau parfum el crede ca vreau geanta. Niciodata nu reusim sa ne punem de acord.”

Si tu stii asta foarte bine pentru ca nu-ti amintesti cand a fost ultima data cand s-a bucurat de un cadou luat de tine. Asa ca iata cateva idei de cadouri de 8 martie pentru iubita care sa aiba impactul scontat

 

Bijuterii & Co.

.

Da, doamnelor le plac bijuteriile, dar cu cateva mentiuni: sa nimeresti unele pe gustul ei, sa nu-i fi cumparat tot bijuterii si la ultimele 10 ocazii, sa nu le alegi la indicatiile vanzatoarei si sa nu-ti imaginezi ca daca ai vazut-o admirand niste cercei in vitrina, ii poti cumpara orice cercei crezand ca femeii tale ii trebuie cercei. Nu, ea ii voia strict pe aceia, ca cercei mai are vreo 40 de perechi. Si nu-i cumpara doar cercei sau doar pandantiv, ia-i tot setul. Daca nu gaseste in colectia ei cu ce sa asorteze pandantul de la tine, rugina il mananca.

Cam cat de specifice sunt gusturile si dorintele ei? Iata ce zice Dana: „Mi-ar placea o bratara cu charmuri care sa simbolizeze primavara (cu un charm floare sau fluture care sa semnifice acest anotimp), o cutie de bijuterii colorata vesel, eventual cu verde (la fel sa aminteasca de primavara) si neaparat flori – zambile sau frezii.

Daca nu poti sa-i citesti gandurile, dar stii sigur ca i-ai inchide gura cu o bijuterie, atunci gandeste la un cadou de 8 nartie pentru sotie din acelasi domeniu, o cutie de bijuterii in care sa-si pastreze nenumaratele accesorii.

Tot la capitolul bijuterii intra si ceasurile de mana mai ales daca sunt lucrate manual din argint sau daca sunt din aur. Glumeam, merge si unul de firma, nu-ti mai vinde rinichiul.

 

Haine si accesorii, evident

 

De abia i-ai cumparat cel de-al doilea sifonier pentru ca nu-i mai incapeau hainele in cel vechi, dar ea nu are cu ce sa se imbrace. Are 4 feluri de bolerouri negre, dar niciunul nu merge cu rochia noua cu spatele gol. Si nu gaseste nici pantofi pe care sa-i asorteze. Dar fereasca Sfantu’ sa-i cumperi pantofi dupa cum te taie pe tine capul. Nu! Renunta, nu vei nimeri niciodata. Poate doar daca ii cumperi un ceas de perete in forma de pantof Stiletto.

Femeile isi doresc intotdeauna haine, dar pe care sa si le aleaga singure. Hainele sunt intotdeauna un teren minat (fie nu-i va placea cusatura din talie, fie nu-i vine bine decolteul ori maneca este prea lunga) asa ca cel mai sanatos este sa-i daruiesti un voucher cadou in magazinul preferat sau sa te gandesti la niste idei de cadouri de 8 martie pentru sotii care nu trebuie probate gen: capa, esarfa din matase, vesta, curea de piele, un portofel inedit sau o geanta de piele pictata manual.

idei de cadouri de 8 martie pentru sotii

Femeile nu au niciodata prea multe genti. Ideea e sa nu-i fi cumparat tot geanta si data trecuta. Federova: ” In general al meu cam duce lipsa de imaginatie si prefera sa imi dea bani, sa-mi cumpar eu ceva ce mi-ar placea. Nu e rau nici asa, mai ales ca am o lista intreaga, vreau de toate, si geanta, si parfum, si trusa Urban Decay Naked 3… mai multe.

.

Calatorii si excursii. Mais OUI!

 

Iti dam 2 motive pentru care ar trebui sa incluzi aceasta varianta pe lista ta de cadouri de 8 martie pentru femei:

  1. 60% dintre femei isi doresc o mica escapada de 8 Martie.
  2. Practic iti faci si tie un cadou, ca doar nu o trimiti singura la Predeal :p

cadouri de 8 martie pentru femeiExcursia nici nu trebuie sa fie neaparat surpriza, o poti anunta cu cateva zile inainte ca sa apuce sa-si ia liber, sa-si cumpere hainele necesare, epilat, unghii… Ideea e ca se va bucura enorm sa evadeze putin din rutina sau de lalelele cu care vrei sa-i inlocuiesti darul.

Alina: „Mi-as dori o vacanta sau un laptop. Sau un inel, dar nu de logodna, ci un inel statement. Sau toate 3 😀

Poate sa fie un city break, o vizita la Timisoara, Cluj sau Iasi sau chiar un picnic pe malul lacului daca vremea este frumoasa. Tu vii cu un cos de picnic plin de bunatati, o punga de maniere, iar ea cu vino’ncoa. Iata si cum sa alegi cosul de picnic.

O zi perfecta inseamna o seara promitatoare. Iar ca sa-i oferi o zi de vis, cauta sa-i alegi cadoul de 8 Martie dupa zodie. Fiecare semn cu piticii lui.

 

Ingrijire & cosmetica. Zi de zi de zi!

 

Iar daca te intrebi ce cadou sa-i iau iubitei mele de 8 martie, afla ca poti inlocui plimbarea in natura cu una la un salon de unde sa iasa ca un boboc. Iar ideal ar fi ca darul sa i-l oferi in dimineata zilei de 8 Martie pentru ca seara, cand va vedeti, ea sa straluceasca.

Cadouri speciale de 8 martie pentru sotieChiar daca pentru tine este suficient sa-ti tai unghiile de 2 ori in 3 saptamani, ea nu intelege astfel de barbarisme la adresa templului ei. Corpul ei este un templu care merita o ingrijire si o atentie aparte indiferent daca asta o costa jumatate de salariu in fiecare luna. Cadouri speciale de 8 martie pentru sotie sunt o vizita la manichiura ca sa-si puna unghii false sau o trusa de manchiura ca sa si le ingrijeasca asa cum doreste ea. Vizita la masaj, cosmetica sau la coafor. Stiai ca o femeie se simte cu 70% mai frumoasa dupa ce iese din mainile hair-stylist-ului?

Iata ce spune Hapi, care este nascuta chiar de 8 martie: „El nu-si imagineaza ce mi-as dori, el stie ca prefer bani. Pentru ca nu are rost sa-mi cumpere ceva ce mi-ar fi inutil, iar la surprize handmade chiar nu se pricepe. M-as bucura sa-mi daruiasca o felicitare amuzanta aleasa de el. Dar mai stie ca ma multumesc cu o invitatie la cinema, la un film bun, o plimbare in soarele de primavara si un buchet de frezii. Imi place sa primesc ciocolata de calitate, parfumuri, produse Sabon sau Sephora, adica tot ceea ce nu stie sa cumpere el.”

Iar apropo de produse de beauty, nu te gandi sa-i faci o surpriza. Ori ii cumperi produse de machiaj in nuante pe care stii ca le foloseste si de la brandul preferat, ori mai bine ii iei un suport de oglinda de machiaj decat sa-i iei farduri pe verde cand ei nu-i plac decat rozeurile. Doar vrei sa-i faci o bucurie, nu sa-i dovedesti ca nu o cunosti.

 

Putin (mai mult) rasfat

 

Femeii nu-i place sa fie rasfatata si cocolosita decat in 2 momente ale vietii sale: imediat ce a iesit de la coafor si cand scoate tava incinsa din cuptor. In rest orice moment este prielnic, cu atat mai mult de Ziua Femeii care a fost decretata prin lege o zi internationala in care femeia trebuie rasfatata. Deci atunci cand te gandesti ce cadou sa-i iau sotiei de 8 martie, spune da oricarui scenariu care implica masaj intr-un dormitor plin de flori sau muzica de relaxare intr-o baie parfumata care o asteapta cu cada plina. Cadouri pentru ea de Ziua Femeii care o vor da pe spate sunt si o cina romantica la lumina lumanarilor din sfesnicele argintate, cererile in casatorie ne nepusa masa si declaratiile de dragoste inedite. Poti sa mergi sa o iei de la serviciu si sa o duci la piese de teatru, la un spectacol sau sa executi tu insuti acasa un show in locul celor de la Chippendales pe care mergea sa ii vada cu fetele in club. Culmea, nu-i asa? Cele mai frumoase cadouri sunt cele pe care nu le poti impacheta.

cadou de 8 martie pentru sotie

Sursa: Ana Morodan.com

Stii ca o poza face cat o mie de cuvinte, dar iata ca si un cadou de 8 martie pentru sotie bine ales poate sa spuna multe lucruri in locul tau. Cum ar fi? Un ceas de perete in forma de inima. Asta sau orice alt simbol sau apanaj al feminitatii. Cum sunt clepsidrele sau tablourile rupte din natura.

Dana Lalici ne da si alte idei de cadouri pentru sotie de Ziua Femeii: ”Sotul meu cel romantic imi ofera mereu flori, cu ocazie sau fara. Asta o sa faca si anul acesta de 1 si 8 martie, sunt convinsa, iar in 4 ani eu nu am reusit sa il fac sa intelega ca eu nu apreciez florile prea tare. Ma incurca teribil: nu le pot lasa sa moara neingrijite, ca s-ar simti el aiurea si imi este urat sa am grija de ele. Am avut o meserie in care primeam flori foarte des, asa incat de la sotul meu as prefera altceva: un bilet la film, o sticla cu vin, o cina pe care sa o gateasca el (e antitalent in bucatarie) sau un mic obiect simbolic. De exemplu imi ofera periodic seturi de 2 ratuste mandarine. Am deja 3 perechi, din materiale diferite, dar le iubesc de mor, nu m-as satura sa imi mai dea si altele.”

 

FLORI. Din nou…

 

Mihaela Anghel: „Mi-ar placea sa primesc un buchet de flori sau o orhidee mai deosebita. Mi se pare un cadou perfect pentru a celebra venirea primaverii. Cred ca iubitul meu stie de acum cam ce imi place, si anume flori, carti, ceaiuri si cafea mai deosebita.”

Da, femeile iubesc florile. Dar si mai mult iubesc creativitatea. Iar cand deja ii aduci doar flori la toate ocaziile de 5 ani, aceleasi de fiecare data pentru ca stii tu ca-i plac freziile, ea nu se mai simte cu nimic speciala pentru ca stie ca efortul depus de tine pentru a-i cumpara „cadoul” este acelasi pe care-l depui cand cumperi shaorma: „Un buchet de frezii va rog. Da, cu staniol, cu frunza si funda. Cu de toate!”

Chiar daca ii cumperi doar flori, macar variaza, domeniul iti ofera variante infinite. Si ce as putea sa-i iau de 8 martie, te mai intrebi. Pai mai pune ceva pe langa vesnicul buchet de flori. Poate o bluza inflorata, un set de cesti de ceai cu flori sau accesorii pentru par cu flori. Ideea e sa fie si altceva. Si uite, spune asta chiar un barbat:

Pentru ca Martie este o luna in care se primesc multe flori, as cauta un stativ pentru ghivece (am vazut multe variante realizate din lemn sau fier forjat). Este ca un fel de pom aplatizat, pe ale carui ramuri se afla stative pentru ghivecele de flori. Arata foarte bine pe un perete gol aproape de fereastra. Daca n-as gasi ceva pe placul meu, atunci o vaza de flori decorata hand made ar fi alegerea” ne spune Daniel Botea.

 ce as putea sa-i iau de 8 martieCadourile de 8 Martie pentru iubita

*

Cadourile de 8 Martie pentru iubita sau sotie sunt ca o ecuatie cu mai multe necunoscute: o belea daca nu stii cum se rezolva, dar o bagatela din momentul in care te-ai prins cum se face. Totul este sa vrei sa afli cum se face, sa vrei sa calci pe urmele lui Cristofor Columb, sa descoperi America. Multele ore petrecute navigand pe internet cautand cadoul ideal de 8 Martie pentru ea vor fi meritat in momentul in care ajungi in bratele ei cu darul. Femeia are un dar aparte de a te face sa uiti de toate problemele doar cu un zambet. Si mai ales atunci cand este fericita, cand ii faci o bucurie de proportii. Merita. Lumea este un loc mai frumos datorita femeii iubite. Iar daca nu ne crezi, incearca sa faci un exercitiu de imaginatie si sa te gandesti cum ar fi o lume fara femei.

Speram ca articolul sa te ajute sa-ti dai seama ce ar bucura-o pe iubita sau sotia ta si, de asemenea, ce cadouri de 8 Martie iti vor aduce aprecierea si iubirea ei. Pentru ca un cadou vorbeste despre tine, vorbeste in numele tau.

Fii inspirat, daruieste amintiri si vise implinite!

 

iLUX

 

VN:F [1.9.22_1171]
Ti-a placut acest articol?
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Ti-a placut acest articol? Scrie un comentariu sau aboneaza-te la RSS feed pentru a primi si alte articole interesante!

Comenteaza direct de pe contul tau de Facebook!

Comentarii

No comments yet.

Scrie comentariu

(required)

(required)


Un calcul mic de verificare *