Cel mai original scenariu de cerere in casatorie. Castiga 6 diamante veritabile – CONCURS!

Cererea in casatorie, cea mai frumoasa declaratie de iubire

“I loved you yesterday, I love you still,
I always have and always WILL”

in traducere:

Te iubesc asa cum te pot iubi doar eu
Te-am iubit si te voi iubi mereu

 

Vasazica ai constatat cerere in casatorie surprizaca ea este sufletul tau pereche si ca sa fii sigur ca reusesti sa o pastrezi langa tine esti hotarat sa iei masuri. Foarte bine.

Insa, dupa o scurta meditatie ai ajuns la concluzia ca cea mai sigura metoda care sa-ti garanteze o vesnicie langa ea este sa o intrebi: ”Vrei sa fii sotia mea?”. Hmm, o cerere in casatorie… usor de zis, greu de facut mai ales atunci cand nu cunosti eticheta si nici nu ai fost receptiv la experientele celorlalti.

Cum se procedeaza? In primul rand trebuie sa fii sigur 100% ca raspunsul ei va fi indubitabil “DA!”. De abia apoi incepi sa te gandesti cand sa-i pui intrebarea, cum trebuie sa sune pledoaria ta si cum sa te pregatesti si ce scenariu sa pui in practica. Sa le luam pe rand.

Valentine’s Day, una din cele 365 de ocazii sa o ceri

 

Cand? Vorbim despre unul dintre cele mai importante momente din viata ta de barbat, deci va trebui sa alegi cu multa atentie ziua cea mare. Asigura-te ca in acea perioada iubita nu are o perioada aglomerata sau stresanta si apoi gandeste-te daca preferi o zi speciala sau o zi obisnuita din an pentru a o cere de sotie.

O zi speciala. Prin zi speciala intelegem fie o zi cu semnificatie pentru voi doi, precum ziua in care v-ati cunoscut sau cand aniversati relatia, ziua ei de nastere sau o sarbatoare in sine precum Craciunul, Anul Nou sau Ziua Indragostitilor. Sa luam drept exemplu Valentine’s Day.

Foarte multi barbati aleg Ziua Indragostitilor pentru a pune intrebarea vietii lor. Stiai ca in SUA se casatoresc anual 2,6 milioane de oameni dintre care 10% si-au cerut iubita de sotie de Valentine’s Day? Dezavantajul acestei zile este ca sunt sanse destul de mari ca ea sa se astepte la propunerea ta. Chiar daca nu esti adeptul Zilei Indragostitilor si crezi ca nu este o zi potrivita pentru intentia ta, este un moment bun sa incepi sa faci planuri.

O zi obisnuita. Nici nu va intui ca ai putea sa o ceri, iar odata lansata intrebarea, va veti alege cu o sarbatoare proprie pe care sa o bifati in calendar.

Cererea in casatorie: De la A la Z

 

Cum? Inainte de a te gandi cum sa faci acest pas trebuie sa stii cum ar trebui sa arate un astfel de eveniment, macar in linii mari si de ce trebuie sa tii cont ca sa-ti cresti sansele de a primi un raspunsul dorit.

Cum este o cerere in casatorie de succes?

Insa acestea sunt numai informatiile de baza. Era prea frumos sa fie adevarat, nu? Pentru ca lucrurile bune se obtin cu un efort mare, va trebui sa mai pui niste “caramizi” peste “temelia” propunerii tale. Iti dezvaluim aici secretele care vor inmuia inima oricarei domnite.

cerere in casatorie surpriza

                                                                                                 

Asa DA!

cerere in casatorie deosebita

 

Diamantul, pretendent la inelul de logodna

 

Inelul de logodna este un cadou special care difera de la caz la caz, dar la momentul actual, ar trebui sa stii ca diamantele sunt in topul preferintelor celor care urmeaza sa-si uneasca destinele. De ce? Pentru ca:inele de logodna cu diamante

 

R&A

 

Cum alegi inelul de logodna?

Alegerea inelului este o provocare insurmontabila pentru majoritatea barbatilor. Din fericire, Rosenberg & Associates vine in intampinarea dilemei barbatilor care isi doresc un inel de logodna perfect, dar care nu stiu de unde sa inceapa cautarea. La Rosenberg & Associates gasesti oricand un specialist care te va consilia si-ti va fi alaturi pana la descoperirea inelului care sa-i aduca un raspuns pozitiv la intrebarea “Vrei sa fii sotia mea?”.

Cu putin noroc si cu putin ajutor de la un comerciant de diamante, rezolvi cea mai dificila etapa a misiunii tale. Acum ramane sa te ocupi de scenariu…

Daca pe indragostiti Valentine’s Day ii indeamna la dovezi de iubire, pe noi ne-a inspirat sa organizam concurs dedicat celor care si-au luat inima in dinti si cauta un scenariu original pentru a-si cere iubita in casatorie.

CONCURS!

Castiga 6 diamante veritabile, in valoare de 3500 lei

 

Cerere In Casatorie

In perioada 5-11 februarie, inscrie in concurs un scenariu original de cerere in casatorie si 6 diamante pot fi ale tale pentru totdeauna! Poti castiga unul din cele 10 premii puse la bataie:

Locul 1

Premiul cel mare: 6 diamante negre oferite de Rosenberg & Associates, in valoare de 3500 lei + O SURPRIZA

Castigatorul va primi un set de diamante, in valoare de 3500 lei, format din 6 diamante de culoare neagra, dintre care: un diamant negru 0,10 carate + 5 diamante negre a cate 0,01 carate fiecare.

Rosenberg & Associates vine cu o surpriza pentru castigator: la cele sase diamante negre se adauga si un gram de aur de 24K pentru ca fericitul posesor sa-si poata face o bijuterie la comanda: fie un inel cu diamante, un pandantiv sau cercei cu diamante. Totul depinde preferintele celei care le va purta cu mandrie.

Te intrebi ce poti face cu ele? O bijuterie poate sa fie sau nu pe gustul unei femei, insa diamantele fac nota separata, diamantele sunt pentru totdeauna!

 

Scenariul tau a fost atat de interesant incat a intrat in finala printre cele mai bune 10 scenarii de cerere in casatorie? Aceasta realizare merita premiata.

 

Locul 2

Un voucher in valoare de 800 de lei oferit de Rosenberg & Associates + un voucher in valoare 100 de lei oferit de iLUX.ro

Locul 3

Un voucher in valoare de 500 de lei oferit de Rosenberg & Associates + un voucher in valoare 100 de lei oferit de iLUX.ro

 Locurile 4 – 10

Cate un voucher in valoare 100 de lei oferit de magazinul tau de cadouri, iLUX.ro

Ce trebuie sa faci pentru a intra in joc?

Gandeste-te la un scenariu cat mai original si creativ de cerere in casatorie.

Premiem creativitatea pe care ti-o poti manifesta printr-un scenariu care poate descrie propria experienta, cum ai fost ceruta, cum ai cerut-o in casatorie, cum intentionezi sa o ceri, cum ai vrea sa o ceri, cat si o poveste imaginara, cum ti-ai dori sa te ceara, un scenariu de vis etc.

Dupa ce ai gandit bine povestea cererii in casatorie, lasa-ne un comentariu la acest articol, cu scenariul tau:

Cum vor fi desemnati castigatorii?

Cine ar putea juriza originalitatea mai bine decat reprezentatii blogosferei?  Castigatorul va fi desemnat de catre un juriu format din 10 bloggeri talentati: MihaelaAnghel, Cris-Mary,  OanaKovacs, Vulupe,  AddictedQuestioare.ro,  FlorinAdamache,  RazvanBucur , Hapi.Riverwoman si AlexandraBohan.

Jurizarea se va face in 2 etape:

  1. In faza preliminara de jurizare, iLUX impreuna cu partenerul sau vor alege cele mai bune 10 scenarii care vor fi supuse votului final al juriului
  2. In faza finala de jurizare, cei 10 jurati vor acorda punctaje de la 1 la 10 celor 10 scenarii intrate in finala

Clasamantul final va fi facut public atat pe blogul iLUX, cat si pe pagina de Facebook pe data de 13 februarie.

 

Regulamentul concursului:

 

Concursul s-a incheiat.

Rezultatele concursului

 

Recunoastem ca cele 100 de scenarii inscrise in concurs ne-au pus la grea incercare in misiunea de a selecta 10 cele mai originale. Nici juratii nu au avut o misiune usoara in fata celor 10 scenarii, unul mai frumos si mai original decat celalalt, dar in cele din urma obiectivitatea si criteriul originalitatii i-au ghidat spre desemnarea castigatorilor.

Locul1

Iata clasamentul final:

 

Le multumim tuturor celor care au participat la concurs, membrilor juriului si mai ales partenerului nostru, Rosenberg & Associates care a oferit marele premiu, sase diamante veritabile in valoare de 3500 de lei.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Ti-a placut acest articol?
Rating: 5.0/5 (10 votes cast)

Ti-a placut acest articol? Scrie un comentariu sau aboneaza-te la RSS feed pentru a primi si alte articole interesante!

Comenteaza direct de pe contul tau de Facebook!

Comentarii

“Nu-ţi pot promite tinereţe fără bătrâneţe, soare fără nori sau drum fără obstacole. Nu-ţi pot promite zâmbete fără lacrimi sau sănătate fără boală. Dar îţi pot promite că voi fi alături de tine pe tot parcursul călătoriei încercând ca în fiecare azi să te iubesc mai mult decât ieri.
Vrei să fii soţia mea?”

Diamantul nu degeaba
S-a inventat, se vede treaba,
Caci dragostea o-nnobileaza,
Deasupra cuplului troneaza.
Iata de ce o cerere-n casatorie,
Chiar daca nu e mare filosofie,
Pecetluieste un destin
Cu nunta, cu alai si cu festin.
Si dac-ar fi sa fiu ceruta
As vrea sa fie pe o ruta
Ce iese din cotidian,
Poate in vreun Paris banal 🙂
Sau la Versailles, in labirint
De gard viu sa ne pierdem si-n alint
Sa-l regasesc e el, ingenuncheat
Privindu-ma in ochi, hipnotizat.
Nimic n-ar trebui sa spuna, doar o mana
Sa-ntinda c-un inel cum nici in luna
Si-n stele n-ai putea gasi vreodata
Cu diamant scanteietor ce-ndata
Imi taie rasuflarea. El sa spuna:
“Iubito, din inel toate razele aduna,
Din toate caratele sa stralucesti
Ca o femeie ce curat iubesti”.
Eu sa il iau de brat si prin gradina
Versailles-ului sa plutesc ca o zana
Sub bolta de iesire sa-l sarut
Cu diamantul pe deget, ca un scut,
De neclintit al intalnirii noastre
Pazita de de noi doi, de flori, de astre.

N-am fost niciodata un romantic.Parintii mei – intelectuali care „traiau pe spinarea clasei muncitoare“ dupa cum spunea Ceausescu, m-au directionat catre medicina. Nici n-am avut alt vis, vreodata, decat medicina.
Pe Gabi am cunoscut-o in anul 2 la un laborator de bio-chimie. Nu ni se prea intersectau grupele, pe atunci, rar erau grupe mixte. N-a flirtrat cu mine din prima , ei ii placea alt tip , eu cautam doar aventuri, chiar ne potriveam ca vorba din popor „tusea si junghiu“ . Pana la urma ne-am imprietenit oarecum, eu ii povesteam ei ce asistente noi am mai vazut si ea-mi relata ca iubitul ei pare mai atras de pacientii din terapie intensiva decat de ea si ca relatia lor e in moarte cerebrala.
Cand am terminat facultatea, am intrat in pre-specializare , ea nu mai era ocupata, eu eram mereu „intre doua relatii“ de fapt aveam toate atuurile pentru a ramane burlacul perfect inca vreo 10 ani. Dar intr-o zi , Gabi, c-o carte de psihologie cognitiva in brate, mi.a adus la cunostinta c-ar trebui sa ne mutam impreuna . Ma obisnuisem cu ea, doar atat credeam eu si am zis bine, ne mutam dar dupa cateva luni ea a vrut mai mult. Eram in clinica, asistam amandoi o gastrectomie cand mi-a spus pur si simplu „ suntem o echipa buna. Ar trebui sa ne casatorim“
Mainile imi erau neclintite, dar imi tremurau picioarele si am zambit, n.am zis nimic , nici atunci nici peste 3 saptamani si Gabi s-a mutat inapoi acasa la ea.

Nu mi-a trebuit mult sa-mi dau seama ca-mi lipseste chiar daca eram inconjurat de prieteni. Noi nu ne-.am certat niciodata si nici opinii contradictorii nu prea aveam, eram obisnuit sa zic ca ea si sa fac ca mine, citisem undeva ca-i secretul unei relatii reusite.
Aveam un coleg care aducea in secret aur din Turcia si am cumparat de la el un inelas frumos si ieftin pt vremea aia. Am stiut ca Gabi n-o sa ma ierte imediat c-am lasat-o balta pur si simplu, fara nicio explicatie. Trebuia sa fac ceva -ceva care s-o impresioneze si singurul lucru despre care stiam ca impresioneaza era sa defilez imbracat in halat, dar cu ea nu mergea

La cateva zile dupa ce-a plecat de la mine stiam ca e de garda , era ziua in amiaza mare si am rugat-o pe-o vecina sa ma ajute. I-am lipit inelul pe o fasa sterila cu leucoplast, am mai pus un plasture sa-i stea fetei leucoplastul ala pe ochi ca si cum ar fi pansata – o urgenta. O asistenta a adus-o pe Gabi s-o consulte pe fata
Normal ca i-a luat cu grija pansamentul de pe ochi ca nu stia ce are si apoi a vazut inelul. Si vecina-mea i-a zis : Traian te roaga sa-l ierti si sa te casatoresti cu el

A zambit doar si nu i-a zis nimic fetei dar a iesit afara si m-a cautat prin cabinete, stia ca sunt pe acolo….

Au trecut 30 ani de atunci si avem un baiat- student la medicina.

Sunt impreuna cu prietenul meu de 1 an si doua luni..anul acesta am hotarat sa ne mutam impreuna si sa scoatem si actele. Deocamdata n-am fost ceruta oficial in casatorie, dar discutand despre asta stiu ca ne dorim amandoi acelasi lucru .Ne-am cunoscut in decembrie 2011 si a fost dragoste la prima vedere nu ne-a fost bine mereu,decat atunci cand am fost unul langa altul.Nu am stiut niciodata ce-mi va aduce ziua de maine singurul lucru de care sunt sigura e dragostea lui.Singura incredere si sustinere este el in fata tutror obstacolelor care au fost si vor urma in viitorul nostru ,visez sa fiu ceruta in casatorie pe malul marii ,ce poate fi mai frumos decat marea?inelul as vrea sa fie intr-o scoica asezata ,pe ascuns in nisip,obisnuim sa adunam scoici impreuna cand mergem pe malul marii ,si sa ne stropim cu apa indiferent cat de rece e..as vreasa fim doar noi martorii acestui eveniment ..si sa simt acel miros curat de mare ,sa vad nisip,valurile sa simt linistea care o simt numai langa el.Vrei sa ramai cu mine toata viata?

Iubirea nu are pret.Toate diamantele din lume nu pot compensa dragostea a doua suflete pereche.Nu am avut in viata mea un gram de aur, de diamante nici nu poate fi vorba.Poate multi vor rade cand vor citi aceste randuri dar este purul adevar.Si nu imi este rusine sa spun acest lucru.Am avut in schimb, dragostea sotului meu, sufletul meu pereche de peste 30 de ani.Cu el am impartit si bune si rele, mai mult rele, dar, datorita dragostei pe care ne0o purtam reciproc, am depasit toate obstacolele la care viata ne-a pus la incercare.Ne-am iubit din prima clipa cand privirile noastre s-au intersectat, din prima zi de liceu.Am fost colegi de clasa si de banca.Inca de la inceput, relatia noastra nu a fost vazuta cu ochi buni de colegi,profesori si mai tarziu, de parintii mei care au aflat de la dirigintele clasei.Motivul , eu sunt romanca, iar sotul meu este de etnie rroma.Tigan, cum ii place mamei mele sa ii spuna, ori de cate ori are ocazia.Au urmat ani grei pentru noi, cu reprosuri, amenintari,dar iubirea noastra a rezistat.Dupa terminarea liceului ne-am angajat si in ciuda tuturor problemelor generate de parintii mei, ne-am mutat impreuna intr-o garsoniera micuta de 12 m.Plateam chiria, iar restul de bani ne ajungea sa traim cat de cat decent de la o luna la alta.Eu sunt nascuta pe 27 decembrie, de Sfantul Stefan, dar in acte sunt trecuta pe 1 ianuarie.In 1985 de Sfantul Stefan, cand m-am intors acasa de la serviciu, am avut o surpriza pe care nu o voi putea uita toata viata.Cand am deschis usa garsonierei,toata camera era presarata cu petale de trandafiri rosii, iar in centrul camerei, scris, tot cu petale de trandafiri, dar albi,< Sa nu uitam nicicand, sa iubim trandafirii…M-au podidit lacrimile, i-am raspuns DA, apoi ne-am strans in brate, dansand pe covorul de trandafiri.A fost un Da care dureaza de 27 de ani.Un DA care s-a transformat de-a lungul timpului in doi copii frumosi, sanatosi di destepti de care suntem mandrii.Fata -profesoara de Lb.engleza, baiatul student-boboc, primul an.Acum cand scriu aceste randuri, m-a anuntat ca a trecut cu brio si de ultimul examen din sesiune.Ne-am facut singuri nunta, dupa posibilitati, dar nu am avut niciodata un inel sau o verigheta a mea.La cununia religioasa, am avut verighete imprumutate.Eram prea saraci pentru a ne permite luxul de a le cumpara.Nici acum nu suntem prea bogati, dar prioritatea noastra nr.1 sunt copii.Datorita iubirii noastre ma consider cea mai bogata femeie din univers si pot trai si fara verigheta.

Iubirea noastra a inceput acum 8 ani,a fost si este o relatie superba,bazata pe respect si sinceritate.
In urma cu 3 ani am fost cerut in casatorie intr-un mod inedit si am sa va povestesc cum s-a intamplat:
Am plecat de dimineata la servici,totul frumos si normal pana m-am intors,in drum spre casa, cand am intrat la metrou era un clovn imbracat frumos care mi-a dat un trandafir,nu am banuit ce o sa se intample.
Am coborat eu scarile la metrou si acolo erau actorii de la teatrul masca,erau superbi,multa lume se stransese langa ei,la un moment dat in fundal se aude melodia noastra de dragoste:Marc Terenzi – Love to be loved,inima a inceput sa imi bata cu putere,aproape ca nu mai puteam respira,cand dintr-o data a aparut sotul meu si toata lumea se uita la mine,nu stiam cum sa reactionez,el s-a asezat in genunchi si mi-a pus intrebarea :Vrei sa fii sotia mea?Bineinteles ca am aceptat,am stiut tot timpul ca el este barbatul vietii mele.Acum avem si un bebelusi de 1 an si suntem cei mai fericiti din lume!!!!!!!

“Există ființe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce. Într-o bună zi, se vor întâlni!” (Claude Gallay)
Noi ne-am întâlnit.

Astăzi dau sufletului dreptul la replică, un suflet cu puține încă, dar frumoase amintiri care te au în centru pe tine, iubitul meu soț. Acesta e doar începutul. Au trecut 7 luni minunate de când Dumnezeu a binecuvântat legământul nostru de iubire. Parcă simt și acum fiorii acelor clipe unic de emoționante din micul lăcaș sfânt, pe care împreună l-am ales, şi cântecele îngerilor revărsându-se peste noi, cântece pe care doar tu și eu le puteam auzi.
Am simțit încă din timpul primelor noastre întâlniri că ne vrem şi că vom îndeplini acest rol : al uniunii noastre. C-aşa e dat ? c-așa-i firesc ? Pur si simplu știam. Era aidoma unui sentiment lăuntric, mult prea puternic, de apartenenţă a unuia la celălalt, pe care-l trăiam şi-l asimilam încontinuu.
Si chiar dacă, cererea in căsătorie, la modul oficial, nu a venit decât cu 2 săptămâni înainte de nuntă, îţi mărturisesc că eu te-am iubit la fel cum te iubesc si azi. Chiar dacă lumea nu înțelegea cum e aia o nuntă stabilită (21 iulie) fără o cerere prealabilă în căsătorie. Cum lumea nu ar înţelege nici ce-nseamnă nopţile în care ne căutăm prin pat ori ne spunem, prin somn, „te iubesc”. Sunt lucruri care nu au nevoie să fie înţelese şi care nu trec prin filtrul rațiunii pentru că, de cele mai multe ori, nu li se permite. Sunt lucruri care nu sălăşluiesc decât în sufletul celor implicaţi si respiră prin fibrele ființei lor. Așa pot ele să existe şi sa se manifeste în starea cea mai pură. Iar noi doi ştim asta, în schimb alţii, nu pot decât să şi-o imagineze.
Cum noi suntem pasionați într-ale gătitului, ne găsim mereu ocazii să gătim, dar nu oricum, ci mereu împreună. Eu tai ceapa, tu faci restul (da, știu că zâmbești acum). Intr-unul din aceste momente, am venit şi eu cu o întrebare, previzibilă oarecum : « Si totuși, puiule… când mă vei cere de șotie, așa frumos, cu inel, sărutări…știi tu ?! Să fim şi noi puţin logodnici.» Îmi răspundeai :« Va veni și momentul ăla, iubito. Dar știi că eu nu pot așa, constrâns, s-o fac doar de dragul formalității. Vreau să te surprind !»
Acum vin şi eu cu o întrebare retorică: oare de ce trebuie să trăim în clișee, cu clișee? În subiectul de faţă, poate pentru că sunt femeie ? Poate pentru că am anumite simțiri, specifice, care mă identifică cu toate femeile de pe Planetă ? Poate. In orice caz, el era conştient de lucrurile acestea, în limitele în care i le putea permite statutul său de bărbat.
Era ziua în care împlineam 27de ani, data de 5 iulie. Nimic pana în momentul cu pricina nu ar fi anunțat că respectiva zi urma să capete o dublă valenţă. Ai ales chiar o asemenea zi pentru a-mi ridica mingea la fileu. Ai fost ingenios şi-ai vrut să mă provoci. Si da, ai reușit, ai făcut-o în cel mai puţin previzibil mod cu putinţă. M-ai antrenat în niște discuții inutile care, de regulă, nu ar duce la nimic bun. Ne-am servit cuvinte, nu tocmai dintre cele mai gingașe, care ne-au incitat la o provocatoare controversă. Oare de trebuie să merit un duel verbal chiar de ziua mea ? Pentru ca-ntr-un final, curajos, să-mi spui : „ Şi la urma urmelor, ce să şi meriți de ziua ta!? Fetele rele nu merită nimic!”. (Mă-ntreb si-acum cât ţi-a luat să-mi zici una ca asta …) Hm, așadar eu nu meritam nimic. Am rămas buimacă, precum un turist rătăcit într-o metropolă cosmopolită. Noroc că ne aflam doar într-un apartament, c-altfel rătăceam de nebună. Pe moment mi-a dispărut orice poftă de-a te mai privi, de a-ţi mai adresa un cuvânt. Nu aveam chef de ceartă, trebuia să mă liniștesc. Creaseși în mine o oază de …tensiune. Merg in bucătărie (îți aduci aminte ?) cu gândul de a-mi găsi câteva momente de calm şi a mă reculege. Aleg locul din faţa ferestrei. Îmi iau un pahar cu apă. Îmi venea să plâng, mă simțeam atât de neîndreptăţită. Era totuși…ziua mea. Ce-ti venise chiar atunci ?! Oi fi fiind eu cam sensibiloasă, din fire, dar în clipa aceea sensibilitatea atinsese cote maxime ; era dificil de ținut sub control. În tumultul acestei stări, la un moment dat, am simţit c-ai apărut îndărătul meu. M-am întors. M-am întors pentru a-ţi arăta că nu, nu plâng. (Şi nu plângeam, ci… doar aproape) Te-am urmărit cum îngenuncheai în faţa mea , cu o cutiuță drăgălaşă aurie în mână şi mi-ai spus: “Vreau să ştii că te iubesc din clipa în care am realizat că fără tine nu vreau şi n-aş putea să trăiesc. Vreau să fii mama copiilor noştri frumoşi şi sănătoşi! Nu vreau să-ţi cer iertare pentru că aproape te-am făcut să plângi, ci vreau doar să te-ntreb daca accepţi să fii soţia mea!”. Să plâng sau să râd, nu ştiam exact pe ce stare să mă pliez. Cred că pe amândouă. Îmi oferiseşi …viaţa ta. Ți-am zis « DA » şi atât. Mai mult nu am putut. Orice altceva aş fi încercat sa adaug, cu siguranţă că nu mi-ar fi ieşit ; sau, cel puţin, nu aşa cum aş fi vrut eu. De data aceasta, mi-o făcuseşi, dar rău de tot. M-ai luat în braţe ca pe-un copil buimac, trezit parcă în miez de noapte. Mi-am potrivit obrazul drept pe pieptul tău şi ţi-am simţit vibraţiile inimii. Acolo eram eu! Am înţeles de ce Dumnezeu a ales s-o creeze pe Eva dintr-o coastă a lui Adam…şi nu dintr-o parte a corpului oarecare.
Am rămas aşa, unul în braţele celuilalt, în timp ce întreaga febrilitate se disipa în lumina razelor de soare care străpungeau prin geam, aşternându-se pe podea. Ne-aparţineam reciproc, era un sentiment copleşitor care trecea dincolo de transcendent, cuvinte şi confirmări.

Fiecare din noi ne gandim la un scenariu cat mai placut pentru persoana iubita, un scenariu ce poate bate filmul. Realitatea, fiecare secunda a trairii langa persoana iubita e momentelor minunate te determina sa pui la cale un scenariu la care nu se asteapta.
Am cunoscuto pe Raza mea de soare acum 6 ani, cam pe la inceputul lunii februarie. Era noua colega, avea ceva ce ma atragea la ea foarte mult… un zambet superb! Cand am vazuto nu puteam vorbi, ochii mei admirau zambetul ei. Timid, incet incet am incercat sa o cunosc si pe 28.02.2007 a devenit prietena mea. Trebuie sa mentionez ca suntem din orase diferite. Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu si a dorintei noastre de a sta impreuna, am reusit sa ne mutam si sa fim unul langa celalalt. Dorinta noastra e sa ne casatorim anul acesta. Ea, Raza de soare cu siguranta asteapta la acest moment a cererii in casatorie plina de surprize.
Nu am incetat sa ii ofer surpize aproape zi de zi, sa ii spun cat de mult o iubesc, cat de mult tin la ea si nu am uitat momentul cand m-am indragostit si de ,,vina” e zambetul ei superb…
Ma gandesc la scenariul de cerere in casatorie, ma gandesc cum as putea face sa fie acea zi , o zi de care sa ne aducem aminte cu placere asa cum ne amintim si povestim cu placere momentele minunate placute din viata noastra de zi cu zi…
Intr-o zi de 29 a unei luni de vara, spun cifra 29 deoarece e cifra ce o sarbatorim luna de luna de cand suntem impreuna, sa o invit in parcul unde ne intalneam la inceputul relatiei noastre si parcul unde ne plimbam luna de luna. Vom sta pe banca unde ne-am sarutat, o tineam de mana, o tineam in brate, admiram zambetul ei superb, admiram chipul ei cand exprima fericirea ca m-a intalnit si am aparut in viata ei… Vom face acelasi lucru si in ziua respectiva si cand va intoarce privirea pentru cateva secunde voi scoate un plic in care voi scrie dragostea ce o simt fata de ea. Tot in plic va fi o felicitare. O felicitare ce va cuprinde un inel, inelul asteapta un raspuns de DA! Cand va citi felicitarea si voi simti bucuria pe chipul ei, voi lua inelul, iau palma ei in palma mea, voi ingenunchea in fata frumusetii ei si voi intreba: Raza de soare, vreau sa fii langa mine clipa de clipa!”
Nu ma gandesc la un scenariu din filme, telenovele… In viata cand simti poti face pasul cel mare. Atata timp cat exista o inima ce bate cu putere la fiecare atingere, un zambet ce te atrage si nu-ti mai poti lua privirea de la el, un sarut ce te determina sa savurezi dulceata buzelor zi de zi. Asta inseamna un ,,te iubesc” si acesta nu devine doar un mesaj ci o conversatie intreaga…

Locatie: Scena Teatru
Nume piesă: Monologul din Sectorul Pana Ce Moartea Ne Va Desparti
Actor: Eu
Beneficiar: El

Pana mai ieri, conduceam foarte regulamentar un destin nici prea extravagant, dar nici prea ravasit, oricum asa cam de mana a doua, pentru perioada de criza. Ce-i drept inca mai plateam pentru el niste rate convertite la bursa dorintelor, in aspiratii, nici prea joase, dar nici prea inalte. Si mergeam asa zilnic pe Strada Asteptarilor cu giratorii nici prea mici, dar nici prea mari… Eram in cautarea unui rost in zona Viata. Cand deodata, la intersectia Strazilor Intamplare cu Destin, imi apare, brusc, in fata, un tanar extrem de visator.Si pentru ca inima imi scapa de sub control, nefiind unsa de ani buni, am intrat cu privirea partea dreapta drept in privirea lui partea stanga. Culmea, el mai stapan decat mine pe situatie, a vrut sa evite socul impactului vizual, dar a sfartecat cu buzele, fix din buzele mele.
Cum nu e greu de inchipuit, la un asemenea “accident” se cereau urmate procedurile firesti: rata indragostelii in momentul producerii impactului, gradul de (ne)vinovatie al pietonului si, in cele din urma, stabilirea contraventiei…
Insa, cum la capitolul Dragoste, justitia hazardului chiar e oarba, dupa noua ani, procesul nostru e inca pe rol la tribunalul Indragostitilor din Sectorul Pana Ce Moartea Ne Va Desparti.
Ah, ranile in urma incidentului au fost superficiale, dar cred ca au lasat urme adanci, mai ales pe inelarul de la mana stanga. Ia, privește!
Iar in loc de ”si au trit fericiti pan la adanci batraneti”, povestea continua asa:
Si, paradoxal, intre timp situatia amandurora s-a schimbat… in bine.
Astazi, conducem impreuna, extrem de regulamentar, un destin comun, numai bun pentru depasirea oricarei situatii de criza.

Adolescenta mi-a fost dominata de jocul firav al cunoasterii, al descoperiri propriei identitati, a fost dominata de vartejul iubirilor fragile, pasagere…Iar mai tarziu, ca adult, am aflat ca eu reprezint, de fapt, jumatate dintr-o unitate si ca am venit aici, întrupata, sa-mi gasesc perechea. Iar cand am gasit-o am stiut, am siimtit, am vibrat s-am intuit cai nu trebuie s-o pierd! Iubirea aceasta care ne-a renascut si care ne purifica sufletele trebuie sa fie lumina pentru noi si pentru cei din jur, iar lumina trebuie sa dainuie vesnic! Ca sa dainuie vesnic iubirea, iar emotia sa fie si mai puternica, totul trebuie sa inceapa si sa se termine in Venetia.
Sa ne trezim dimineata, sa colindam strazile Venetiei, sa urcam pe podurile scaldate de raze abia zarite de dupa cladirile vechi, sa vedem gondolele ce plutesc feeric pe apele verzui…si-acolo intr-o gondola sa sorb cuvintele, un vis ce licareste dintre ape, si-un diamant micut unic in stalucire:”Iubito, vrei sa fii sotia mea?” Raspunsul e unul singur ce porneste din suflet, vine din inima si ramane in privirea inocenta, vorbele nu-si au rostul. Iar pe-nserat in camaruta de hotel martori ne vor fi petalele rosii de trandafiri, clinchetul paharelor de sampanie, ciocolata si fascinatia orasului de-o frumusete desavarsita…atat de desavarsita precum iubirea noastra!

II plac diminetile de primavara, cand in fiecare zi natura parca renaste, mai senina si mai vie. Asa s-a intamplat sa fie si dimineata la care nici macar nu a visat, pentru ca romantismul nu era tocmai atuul ei. Dar asta nu era o problema, pentru ca ambii erau prea obisnuiti unul cu celalalt, iar lucrurile parca se intamplau de la sine, fara efort si premeditare. In graba ei spre spital, cu gandul la pacienti si la operatia care urma, nu a observat nici zambetul asistentelor, care au intampinat-o cand a ajuns “Buna dimineata, domnisoara rezidenta!”. Nu s-a gandit nici o secunda ca era un zambet prevestitor. S-a echipat rapid, a luat toate masurile de asepsie si la 9 fara 5 era deja pregatita de operatie, mai lipsea doar doctorul, care, ca orice doctor care se respecta a intarziat 15 minute. Cand intr-un final acesta a ajuns, au inceput interventia care se anunta a fi extrem de interesanta, doar ca ea si pacientul erau singurii din sala care nu stiau acest lucru. Pe fundal se auzea postul ei preferat de radio,Magic FM, poate pentru ca acea zi se anunta a fi una magica. In toata nebunia operatiei, ea nu a observat “noul asistent” care intrase in sala de ceva timp, purta masca si boneta si era mult prea camuflat pentru a-l recunoaste, era iubitul ei. Nu i-a trecut prin cap nici o secunda pentru ca ii stia frica de sange si ace. La un moment dat ea a solicitat o pensa . In acel moment “noul asistent” a ezitat o clipa si a scos din buzunar un inel. S-a asezat in genunchi ai a intrebat-o “vrei sa fii sotia mea?”. Pentru cateva secunde parca timpul a incremenit si astepta un raspuns. Acesta a venit de sub masca chirurgicala , un “da” tremurat, dar totodata sigur. Si-a scos manusa si a pus de deget cel mai deosebit inel cu safir si diamante, steril de altfel :D. Aceasta a fost cea mai reusita si memorabila operatie din viata ei. Ceea ce a urmat a fost povestea lor care inca se deapana…

Pentru a înțelege mai bine exemplul meu, voi face o mică introducere. Eu și lubi a mea nu ținem niciodată la tradiții, obiceiuri sau practicile standard. Dacă tot chipurile e cea mai frumoasă zi din viața noastră (care într-un mod mai mult sau mai puțin ilar ne face să concluzionăm faptul că viața noastră se termină în momentul în care primul nostru copil va veni pe lume, acea zi fiind tot cea mai frumoasă din viața noastră, o nouă viață), atunci care e farmecul dacă ți-o petreci așa cum alte sute de milioane de oameni au petrecut-o deja? Dar asta e altă poveste… să revenim la momentul „cerere în căsătorie”.

Dat fiind nonconformismul nostru în astfel de momente, rochia albă de mireasă e clar că nu are ce căuta în peisaj. Este probabil cel mai mare clișeu care există pe această lume și sub nici o formă nu are ce căuta la a noastră nuntă. Amândoi suntem de acord că originalitatea trebuie să abunde în astfel de cazuri iar pentru noi asta înseamnă altceva decât o rochie albă de mireasă și un costum negru pentru mire.

Nu trebuie neapărat să fie Valentine’s, sau aniversarea relației noastre, sau ziua unuia dintre noi. Ziua aceasta va fi specială de la sine prin natura evenimentului ce are să se întâmple. Comasarea mai multor evenimente în anumite zile „speciale” mi se pare neinspirată. Până la urmă, ideea e să avem cât mai multe lucruri de sărbătorit de-a lungul anului, nu?

Ne întoarcem de la servici, ajungem acasă, iar pe pat e un cadou. Va fi foarte surprinsă având în vedere că pentru orice ocazie există o listă de posibile cadouri, din care eu aleg ce cumpar. Știm amandoi că astfel nu voi da greș iar ea va fi încantata și surprinsă. Surprize în relația noastră există…dar nu cadouri surpriză. Mă privește uimită știind că încă nu am ales „inelul de diamant”. Da, noi am decis ca inelul pe care îl va purta toată viața va fi cumpărat împreună.

Acum pentru că am surprins-o, știu că la fel va face și ea, va amâna momentul deschiderii, începând să mă interogheze, de ce, cum, cand, motivul, scopul… deși dacă ar fi cu o ocazie anume, toată casa ar fi răscolită în speranța că va afla de înainte de cadoul pregătit…

Îmi spune că momentul trebuie sărbătorit, fără a mai conta ce e în cutie, deși eu fierb și vreau să se termine cât mai repede… mă servește cu un pahar de vin și mă roagă să deschid eu cutia pentru ea… când refuz face un botic specific și deschide singurică cutia… o rochie superbă, neagră din piele… o văzusem cândva într-o revistă… a admirat-o la acel moment și a spus că așa ceva ar purta la nunta noastră… chiar ma întrebase și care e parerea mea?

Întrebarea din partea mea ar fi fost de prisos. Dar înainte de a reuși să spun ceva ea deja era în brațele mele spunandu-mi: Da, vreau!

Acesta e cel mai frumos lucru între două persoane: să își răspundă unul altuia fără necesitatea întrebărilor.

Pentru mine, romantismul nu ar fi nimic fara firul acela subtire de mister care leaga inexplicabil orice insotire intre oameni. Iata de ce am in cap un plan desprins parca din romanele masonice. Din pacate am pus la cale doar planul A, deci daca fata nu reactioneaza conform asteptarilor, va trebui sa scornesc ceva pe moment :).
Asaaa, deci legat de mister. Cererea mea in casatorie se va intampla la un carnaval. Indiferent daca e cel din Venetia sau vreun carnaval autohton, asta chiar nu are importanta. Ideea este ca si eu si ea vom purta masca. Si nu vom sti dinainte care in cine s-a costumat. Va trebui sa o caut si s-o detectez prin multimea de oameni, sa-i reperez chipul curat de dincolo de masca, sa-i prind privirea intensa de dincolo de fantele care tin ochi de orbite.
Va fi unul dintre momentele acelea magice pe care nu le poti uita toata viata. Cand o voi gasi, voi cadea in genunchi si ii voi intinde un inelus indeajuns de fin incat sa se potriveasca pe degetul ei delicat.
Daca se va intampla sa fim costumati in personaje complementare, care si in poveste formeaza un cuplu, cu atat mai bine. Daca nu, ne vom distra pur si simplu de comicul situatiei.

Cred că ar trebui să încep prin a specifica faptul că nu sunt căsătorită, iar ceea ce uemează a așterne esete rodul imaginației, nicidecum relatarea unor fapte reale.

În ceea ce privește bărbații, am câteodată idei tradiționaliste sau de modă veche, dacă vreți. Îmi place galanteria, trebuie să recunosc. Cu toate acestea, în scenariul ideal – de fapt într-unul dintre scenariile ideale, căci sunt sigură că oricare dintre ele, dacă se sfârșește cu un DA, va fi perfect în felul său – clasicismul face loc originalului.

Anul trecum mi-am îndeplinit o dorință care mă măcina de foarte multă vreme: am sărit cu coarda elastică. N-am simțit niciodată un rush de adrenalină mai puternic. Eu am sărit singruă, dar știți cum se sare în tandem? Nu sunt două corzi, este aceeași, iar cele două persoane stau îmbrățișate. E periculos. Dacă își desfac brațele se pot produce accidente înspăimântătoare.

De ce v-am explicat asta? Pentru că ar fi minunat ca întrebarea să vină la 50-100 de metri deasupra pămânrului, când două persoane se aruncă în gol cu încredere deplină că, dacă se întâmplă să-și desfacă brațele, celălalt îl va ține strâns la piept și nu va lăsa să i se întâmple nimic rău. Pe lângă valoarea simbolistică, gândiți-vă la amestecul incredibil de emoții și trăiri care, cu siguranță, se va produce.

Sunt convinsa ca cele mai frumoase cadouri pe care le primeste o femeie sunt cele pe care si le face singura. Si  cum nu mai cred in Fat-Frumos insa un inel cu diamant parca mi-ar surade, in cazul meu, cea mai romatica modalitate de a intra in posesia diamantului, ar suna cam asa.
Eu cu banii in mana si lacrimi in ochi. (La gandul ca o sa platesc cinci ani rate pentru un inel, ma emotionez maxim). Ajung in fata magazinului mult visat. Ma uit la modele mai ceva ca vitelu’ la poarta noua si dintr-un colt al unei tejghele, imi face cu ochiul un inel dragut. Dragoste la prima vedere!!!Si cum dragoste faar cerere in casatorie nu exista, ma asez sfioasa in genunchi, mai ceva ca babutele la biserica si il intreb daca vrea sa fie “forevar” al meu. Vanzatoarea se uita chioras iar eu ii explic ca m-a lovit o criza de ficati si-mi trece doar daca ma pun in genunchi si zambesc. Intre timp, inelul pare sa sclipeasca si mai tare, semn ca-i de acord si ca cererea mea l-a dat gata. Dau sa-l probez si-mi vine de minune pe deget. E clar, dragoste pe viata!!!
Dupa ce am vazut pretul, urmatorul gand a fost: “Nu mai bine fugim in lume, noi doi? Ehhh? Fara sa platim? “. Nici n-apuc sa constientizez bine ideea, ca vad niste gorile care se uita fioros la mine. Deci nu se poate. O sa fie intre noi o legatura trainica si mai ales, cu acte in regula. Cu animalele astea aici, n-avem cum sa scapam si sa avem o aventura fugitiva. Semnate actele, infig inelu’ pe inelar si ies mandra afara. Mergem sa sarbatorim evenimentu’!
Zambesc si-mi spun ca am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura. Am inel si o sa capat si silueta mult visata, pentru ca legatura asta oficiala o sa functioneze si pe post de dieta. Dupa ce am achitat factura, nu mai am bani nici de mancare. Imi amintesc insa ca aia mai stiutori decat mine, spun ca “dragostea trece prin stomac”, asa ca-n urmatorii cinci ani, cat o sa platesc ratele la inel, o sa ma hranesc doar cu dragostea dintre noi.

Stiu ca postul asta nu respecta intocmai cerintele concursului, insa sunt sigura ca sunt si femei care-si doresc un inel cu diamant. Si chiar vreau sa cred ca fericirea sau inelul, nu trebuie sa vina la pachet (neaparat) cu un barbat. Ok, asta e situatia ideala, el vine, se pune in genunchi si te cere de nevasta iar tu lesini la vederea inelului. Insa daca el nu mai vine si tu vrei un inel?
Suuces tututor participantilor!!!

Eu sunt EA iar El este EL – sotul meu!

“te iubesc! iubirea asta nebuna ma lasa sa zbor, ma propulseaza la infinit, ma transforma intr-o entitate ce nu as putea sa o descriu prin cuvinte. fac inconjurul lumii si ma intorc spre stele…esti langa mine si te iubesc!”
“se va intampla …” isi spuse el in gand de ceva vreme…
“cand? … nu stiu”
Era una dintre acele zile atat de comune noua, tuturor. Un oarecare aruncat intr-un oarece…
Ajuns in fata casei, isi suna iubita…
-Am sa intarzii!, spune El
-Am uitat sa cumpar ceva, ma intorc imediat.
-Bine., spune Ea
… pasii il poarta spre necunoscut, fara sa isi dea seama ce urma sa faca, intra in prima bijuterie care i-a iesit in cale
“Sa fie vreun semn?” se intreba in sinea lui
-Ce sa aleg? Oare care? Oare ii va placea? Oare ce va zice? … intrebari care asteptau…
A facut alegerea apoi a plecat…spre ea…gandindu-se la acel “moment potrivit”….
-Sa fie azi? sa astept o alta zi? sa astept vreun eveniment?…dar oare..ce rost ar avea? noi suntem deosebiti…fiecare clipa patrecuta impreuna e deosebita..oricare clipa ar putea fi momentul potrivit
…si a fost…
o zi care a inceput ca oricare alta a devenit magica … si nu prin grandoare lucrurilor, ci prin simplitatea si puritatea momentului.
Ajuns acasa, intampinat cu sarutul si imbratisarea de rigoare, se scuza, spunand ca are de terminat ceva ce lasase nefinalizat la servici. Pe furis ia din dulap costumul, cutiuta magica si floarea un pic mototolita pe care o ascunsese in haina la venire. Aranjat si dichisit, cu camasa deja uda pe el, isi face aparitia in incaparea in care era ea…
-Unde pleci? intreba ea…
-Nu merg singur … Vrei sa vii cu mine? a ingenunchiat …
-Vrei sa fii sotia mea?
-DA!

A fost o secunda in care nu am realizat ce se intampla, ma uitam la el, imbracat frumos…eu in haine de casa mirosind a mancare (numai ce terminasem de gatiti)…o scena gen cenusareasa si printul cu pantoful
Si atunci am stiut …
DA!DA!DA!
“Tot ce este obisnuit, este simplu, dar nu tot ce este simplu este obisnuit. Simplitatea este unul din pricipalele caractere ale frumusetii; ea este esentiala sublimului.”- Denis Diderot

S-a intamplat pe 24 ianuarie, intr-o banala seara de joi. Discutam despre ce ne-am dori cadou unul de la celalalt pe 20 februarie, cand urmeaza sa sarbatorim 2 ani de cand suntem impreuna. Si el mi-a spus ca deja are cadoul pentru mine. Am insistat, dar nu a vrut sa imi spuna despre ce este vorba. Asa ca am renuntat. Mai tarziu, pe cand ne pregateam sa ne uitam la un film, mi-am turnat un pahar de vin alb si am luat o punga de seminte pe care am rasturnat-o intr-un vas. Atunci am observat ca in punga era ceva, ca un plic mic. L-am scos si scria “SURPRIZA”. Bineinteles ca m-am gandit ca trebuie sa fie vorba de un concurs sau ceva si probabil voi gasi impaturita o bancnota de 1 RON sau un abtibild. Am desfacut plicul si am citit cu glas tare: “Vrei sa fii sotia mea?” si ceva a cazut din plic: inelul. Deoarece nu banuiam absolut nimic, m-am intors catre el si ma uitam nedumerita gandindu-ma: “Ce concurs o mai fi si asta?!”…L-am vazut ca zambeste si cand mi-am dat seama ce era de fapt am amutit…si nu am mai scos nici un sunet secunde bune. La un moment dat, m-a intrebat razand: “Imi raspunzi si mie totusi?” Si i-am raspuns DA! Pentru mine a fost un scenariu intr-adevar original, nu m-as fi gandit niciodata ca voi fi ceruta in casatorie intr-o punga de seminte. Este categoric ceva ce nu se poate uita. Si in plus, pregatirile pentru film au devenit mult mai distractive de atunci, mereu sunt curioasa oare ce voi mai gasi in pungile de rontait

O iubire simpla sau o iubire ca-n filme?

Fiecare isi traieste povestea de iubire in propriul ritm, asta e un lucru cert. Uneori ne construim scenarii care sa ne faca povestea mai picanta, alteori tocmai momentele banale preiau controlul si dau savoare unei relatii.
Eu sunt o tipa mai pragmatica dar, cu toate astea, in relatiile pe care le-am avut, mi-am depasit cumva limitele, caci in iubire nu se pune problema de limite, si m-am manifestat fix cum mi-a dictat sufletul.

Desi eu si iubitul meu suntem atat de diferiti in general, cand e vorba de ideea de a sarbatori Valentine’s Day, sarbatoarea iubirii marcata mai nou si in calendarul nostru autohton, gandim la fel. Ca sa nu desfiintam de tot aceasta zi, ca de iubit ne iubim, si inca cum, ne-am propus ca in fiecare an sa ne alegem orice alta zi din luna februarie (ca sa nu fim de tot pe dinafara, macar luna s-o pastram) si sa ne sarbatorim iubirea.
Acum 2 ani pe 2 februarie am iesit in parc si ne-am batut cu zapada, apoi ne-am rasfatat cu o baie fierbinte si un vin rosu, acum un an pe 23 februarie m-a surprins cu un weekend intreg la cea mai frumoasa pensiune din Tara Oasului. Anul acesta eu stiam exact cum il voi surprinde in luna februarie, ba chiar aveam „totul” pregatit inca din ianuarie. 😀
L-am rugat sa aleaga o zi, i-am spus bucuroasa ca eu am deja un cadou pentru el si ca de abia astept sa i-l ofer. El, la fel de entuziasmat, ca da…si el are totul pus la punct, sa ne grabim, sa ne grabim! Opa, ma indoiesc ca s-a uitat pe net si a invatat sa-mi faca crema de zahar ars si c-a ascuns-o pe undeva, o miroseam eu pana acum, hmm.
Mi-a spus ca avem rezervari pe 5 februarie la un restaurant la care imi doream de mult timp sa ajung, etajul 15 ora 20.00. O iubire trebuie sarbatorita uneori si la inaltime, nu-i asa?
Ma pregatesc, ma imbrac cu rochia mea preferata, de culoarea nisipului sarutat de soare, imi ating usor incheietura cu parfumul pe care-l purtam cand l-am cunoscut, pun surpriza in geanta fara sa ma vada, si il anunt ca sunt gata. El, mandru si cu un zambet care-i acapara tot chipul, ma studiaza din cap pana in picioare de parca atunci ma vedea pentru prima oara, si ma invita sa plecam.

Ma tot uitam ce poate sa aiba pregatit pentru mine, nu se zarea nimic de plus la orizont (din fericire) si nici nu cred ca avea cum sa-l inghesuie pe Marcel Pavel in portbagaj.

Ajungem la restaurant si suntem condusi spre o masa ce parea sa astepte un regizor care sa spuna in orice moment „Actiune” si doi actori, nu un cuplu indragostit. Sampanie, lumanari plutitoare intr-un bol de sticla, si un buchet imens de trandafiri albi, asa arata masa noastra.

Si vad cum ii lucesc ochii, intr-un fel anume, asa cum nu-l mai vazusem pana atunci, deja incepusem sa am emotii. Scoate din buzunar o cutie mica, neagra si eleganta din care stralucea cel mai frumos inel pe care l-am vazut in viata mea! Sigur pe el, fericit si perfect constient )) ma intreaba „VREI sa fii sotia MEA?”
Raspunsul a venit firesc, un DA apasat, emotionant. Inelul mi s-a potrivit perfect, parca era al meu de-o viata!

„Acum e randul meu sa te fac sa plangi”- i-am zis :)), cu ochii umezi. Si scot din geanta o cutie putin mai mare ca cea in care se afla inelul de la el.
I-am dat-o si am asteptat nerabdatoare, aproape fara sa mai clipesc sau sa respir, reactia lui. O ia cu un zambet larg, o cantareste din priviri, ii desface repede funda din saten si apoi ramane cu ochii neclintiti la interiorul acesteia!

Da, iata si prima licarire apoasa ce pare sa fie o… lacrima?
De fapt, nici nu credeam ca va plange, mai ales ca el este o fire foarte puternica, stapan mereu pe propriile sale emotii, dar cu un asfel de cadou…

Ce se afla in cutie? O rama foto mica, aurie, in care se afla prima ecografie a bebelusului nostru! Am vrut sa tin secret aceasta bucurie enorma fiindca voiam sa-l anunt altfel, sa-i ofer o amintire de neuitat, si am reusit! Nu pot sa descriu cat de greu mi-a fost sa ascund vestea, si ma mir ca nu m-a intrebat de ce tot il privesc lung, de ce zambesc fara motiv, de ce sunt si mai fericita ca de obicei.

N-am crezut nicio clipa ca el ma va cere de sotie in acea zi, dar lucrurile s-au aranjat atat de frumos, exact asa cum imi doream.
****

“Nici un alt om nu știe nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un alt miracol sau un alt blestem – și fiecare om este destinat să și-l poarte singur, fără putință de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să comunice cu adevărat substanța. Zadarnice sunt toate confesiunile în dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînțeleasă celuilalt, fiecare o traduce prin experiența lui, și deci nimeni nu o poate judeca.” spunea Mircea Eliade.

Povestea de mai sus nu este o confesiune si nici macar o experienta, este doar un scenariu plamadit din dragoste, cu si despre o iubire simpla, dar atat de intensa.

Cand ii ceri iubitei tale mana, trebuie sa te gandesti ca tu de fapt nu ceri, tu esti dispus sa oferi totul. Totul pentru ea. Totul pentru voi.

Ceva ce se spune o data, o singura data, iar povestea voastra de atunci incolo va incepe mereu cu “a fost odata…”

Eram odata la aeroport, chiar in Romania, dulce Romanie, la Henri Coanda, iar in cadrul unei institutii care poarta un nume maret, actiunea de a-mi cere iubita in casatorie nu poate fi decat pe masura. Desi Henri Coanda a conceput prototipul avioanelor cu reactie, cu siguranta nu putea concepe ce urma sa-i cer iubitei mele.

Cum amandoi, eu si cu jumatatea mea mai buna, eram entuziasmati sa vedem Venetia, cu biletele in mana si cu bagajele deja la cala, trebuia sa trecem pe la detectorul de metale pentru a putea sa urcam la bord.

Ceea ce nu stia iubita mea, dar stia prietenul meu care lucreaza la aeroport ca agent de control si securitate, era ca nu voiam sa astept sa fiu la 10.000 de metri inaltime pentru a-i cere mana, ci voiam sa fie a mea inca de pe sol.

Vorbisem cu prietenul meu cu o saptamana inainte si i-am dat inelul pe care sa i-l strecoare in bagajul de mana pentru a putea fi detectat ca “metal suspicios”. Acesta a luat-o din zona publica pe iubita pentru a-i spune ca s-au gasit lucruri neregulamentare in bagajul ei. Ea, draga mea iubita, speriata, a urmat procedura si a fost adusa in camera unde se faceau perchezitii, si-a desfacut tot bagajul si la un momentdat a descoperit o cutie.

O cutie mica pe care scria “Nu te tine!”. Prietenul meu imediat a atentionat-o cerandu-i sa deschida ce are acolo pe un ton autoritar, demn de un adevarat agent de paza si securitate.

In momentul in care iubita mea a deschis cutia, mirata, evident, pe prompterul care se vedea de la geamul camerei in care si-a desfacut bagajul a aparut mesajul “Te-a tinut sa-l deschizi! Acum te tine sa zici da?”. Am deschis usa imediat, in aplauzele staff-ului prezent de la aeroport, m-am pus in genunchi si i-am zis “Pe mine m-a tinut sa te cer. Te tine sa-mi zici DA?”.

Raspunsul a fost cel pe care-l asteptam, iar excursia a fost o alta surpriza, eu invitand deja parintii si prietenii nostri apropiati sa ne astepte in aeroport la Venetia, de unde am mers la hotel, am lasat lucrurile si am luat o masa ca in familie. Ca intr-o noua familie.. Familia noastra!

Restul.. restul povestii ne apartine!

Era o zi rece de februarie, iar afară ploua îngrozitor. De parcă nu ar fi fost de-ajuns că era oficial cea mai proastă zi din viaţa ei. Ştia că Mihai nu îi împărtăşea pe deplin dragostea, dar la aşa ceva chiar nu se aşteptase. Plângea, iar lacrimile sale mari se contopeau într-un mod ciudat cu picăturile de ploaie. Cu paşi mari şi repezi, încerca parcă să se îndepărteze tot mai mult de locul care-i produsese atât de multă suferinţă. Şi totuşi, niciunde nu ar fi fost suficient de departe.
Strânge la piept o pungă mică în timp ce s-a oprit în staţia de autobuz. Trebuie totuşi să se întoarcă acasă. Părul ei blond închis, pare acum brunet din cuza ploii. Iar trupul firav se zgribuleşte ca şi cum ar fi miezul iernii. „Hai că nu-i chiar atât de frig! Îşi spune ea” Poate însă n-a fost o idee prea bună paltonul roşu. Cel puţin nu pentru vremea asta.
Nu-şi poate scoate din minte ultimele cuvinte pe care Mihai i le-a spus: „Eşti nebună, de unde ţi-a venit ideea asta?” Apoi Dana i-a închis telefonul. Ştia că nu poate suporta încă o minciună. Nu de alta, dar sigur ar fi cedat, ca de fiecare dată. Iar acum îşi propusese să fie puternică, să nu-l creadă, fie ce-o fi. Era hotărâtă ca din primul moment în care ar fi intrat în casă, să meargă direct la dulap şi să-şi strângă hainele. De data asta, fără remuşcări. Mai avusese câteva tentative de a-l părăsi, dar de fiecare dată când îl privea în ochi, ochii săi inuman de albaştri, parcă era hipnotizată şi, iremediabil, abandona.
Autobuzul tocmai a ajuns în staţie, dar e plin ochi. Se urcă totuşi în el şi ajunge într-o poziţie extrem de incomodă: este aproape strivită între uşă şi un individ solid cu două sacoşe de rafie în mână care nu miroase prea bine. Cel puţin, aici nu mai plouă.
Însă gândurile îi sunt în continuare la Mihai. Îşi jură că nu-i va mai vorbi niciodată. Nici măcar nu-i va mai pomeni numele. Nu era ea cea mai frumoasă fată din lume, dar nici nu merita să fie minţită în faţă. Cu neruşinare. Ar fi putut da dovadă de puţin bun simţ, ca să nu zică inteligenţă, şi să se ascundă. Era la mintea cocoşului că, dacă va lăsa dovezi împrăştiate peste tot, cuiva îi va pica fisa. Şi doar nu degeaba era ea expert criminalist. Acum job-ul său îşi dovedea adevărata valoare.
Prima dovadă, atât de neglijent aruncată, fusese chiar o chitanţă. Pentru o excursie la munte ce urma să aibă loc chiar săptămâna viitoare. Iar când l-a confruntat, nici măcar n-a avut decenţa să recunoască. I-a spus în schimb că este „paranoică”. Ştia ea mai bine că noua lui colegă, Alina, reprezenta o ispită de-a dreptul…perfectă. Iar parfumul străin de pe hainele lui îi confirmase suspiciunile. Mihai susţinea în continuare că e nebună şi că el în realitate se întâlnise doar cu mătuşa lui, ca de obicei, mult prea iubitoare. De parcă l-ar crede cineva.
Apoi, a doua dovadă apăruse chiar în urmă cu câteva zile, când sub noptieră găsise un ambalaj pentru produse de lenjerie. Feminină, desigur. La interogatoriu, Mihai s-a apărat susţinând că nu-i al lui. Logic, doar dacă devenise femeie peste noapte ar fi putut să-i aparţină. Dar ochii lui albaştri au debusolat-o apoi şi i-au pierit ca prin farmec toate argumentele.
Însă iată că a apărut dovada supremă, chiar azi. Suspină uşor şi se şterge la ochi cu batista, amintindu-şi cât de pierdută s-a simţit în acel moment. Găsise o cutiuţă neagră de bijuterii ascunsă sub hainele lui din dulap. Era goală, dar evident reprezenta o dovadă incontenstabilă. Căci, când un bărbat ajunge să cumpere bijuterii unei femei, este clar că e vorba de o relaţie serioasă. Din păcate, nu cu ea.
Locuiau împreună de aproape 2 ani într-o garsonieră cu chirie din Drumul Taberei, dar Danei îi plăcea să creadă că e o locuinţă extrem de cochetă. Şi modernă, datorită micilor sale retuşuri în ce priveşte mobila şi decoraţiunile. Acum era nevoită să se întoarcă la părinţii ei care, din fericire, nu locuiau prea departe. Înainte să afle despre infidelitate, detesta faptul că ai ei stau atât de aproape. Mai ales că nici nu-l înghjiţeau pe Mihai. Vor fi cu siguranţă bucuroşi să afle că s-au despărţit.
Strângea în continuare punguţa la piept. În ea adunase toate micile amintiri care-o legau de Mihai, pe care le purtase neîncetat până acum: o brăţară primită de ziua ei şi o pereche de cercei primită de Crăciun. Nu era un tip prea darnic cu cadourile, dar nu uita niciodată de ocaziile speciale. Se pare că nu trebuie să spui niciodată, niciodată. Căcă azi era aniversarea lor, iar el uitase complet. Probabil noua cucerire îi monopolizase întreaga atenţie.
Autobuzul 368 ajunge la destinaţie. Coboară şi constată că ploaia s-a oprit. Şi lacrimile sale, de altfel. I se părea oricum stupid să plângă în public. Să o compătimească o grămadă de necunoscuţi. Grăbeşte din nou pasul şi intră în bloc. Îi observă maşina parcată chiar în faţa blocului. „Deci a ajuns!” îşi spune ea.”Trebuie să fiu curajoasă”.
Urcă în lift, iar până la etajul patru i se pare o eternitate. Îşi propune să se concentreze pe ce are de făcut: câteva jigniri şi-şi va împacheta imediat tot. Fără să-l privească. Îşi aranjează părul după urechi, pentru a-şi face curaj. E aproape uscat şi-şi recapătă culoarea naturală. Paltonul este însă ud leoarcă şi-l descheie pentru a-l putea arunca rapid în cuier. Apasă cu putere clanţa de la uşa care se deschide cu obişnuitul scârţait şi-l găseşte stând pe fotoliu cu o mină tristă. Nu-i pasă. Singura lumină din cameră este cea a veiozei de lângă pat care parcă creează o atmosferă apăsătoare.
Aruncă paltonul în cuier fără să-i adreseze niciun cuvânt şi îşi îmbracă haina crem. Apucă apoi din debara cel mai mare geamantan şi începe să îndese în el ce haine nimereşte. Îşi aminteşte între timp de punguţa cu bijuterii şi i-o aruncă ostentativ pe pat:
– Nu le mai vreau, spune ea.
Revine apoi la împachetat ignorând expresia lui nedumerită. De ce se preface că nu înţelege? Ştie foarte bine ce-a făcut, îşi spune în gând. El se ridică lent de pe fotoliu şi, spre suprinderea sa, se îndreaptă către ea. „Nu, nu, nu face asta! Sigur mă voi răzgândi şi te voi ierta” îşi zice ea, strângând din ochi.
Mihai o prinde de umeri şi o întoarce spre el. Încearcă să-i evite privirea, însă nu reuşeşte. Are ochii atât de trişti şi…de albaştri. Se observă că a plâns. Părul său brunet este uşor răvăşit, însă nu îi strică deloc look-ul de dandy care-l caracterizează. Costumul bleumarin îi vine perfect, iar cămaşa uşor descheiată este…atât de irezistibilă.
Dana abandonează efortul de a-i ocoli privirea şi comite imprudenţa: îl priveşte în ochi. Acuzarea e definitiv compromisă.
– Dana, ştii că te iubesc, nu? începe el pe un ton blând.
Nu ştie ce să-i răspundă. Sincer nu ştie dacă o iubeşte sau nu pentru că nu prea are obiceiul de a-i spune. O singură dată i-a zis că o iubeşte, chiar când au devenit prieteni.
– Nu mă interesează, încearcă ea să îşi recapete elanul acuzator. Ştii bine ce-ai făcut şi nu pot să te iert. Nu vreau! Lasă-mă în pace! Nu te mai vreau!, zice ea pe nerăsuflate şi încearcă să se smulgă din braţele lui în timp ce îi evită privirea.
Mihai nu vrea să-i dea drumul. O apropie şi mai mult de el, apoi caută cu o mână ceva în buzunar.
– Vrei să fii soţia me? întreabă el întinzându-i cel mai frumos inel pe care l-a văzut vreodată. De fapt, îl observase într-o revistă zilele trecute şi-i spusese lui Mihai cât de mult îi place. Crezuse că n-a auzit-o. Era din platină, cu un diamant perfect. Nici prea mare, nici prea mic. Exact cât trebuie pentru inelul de logodnă ideal. Dana simte cum i se înmoaie picioarele. Nu mai înţelege nimic. Reuşeşte să îngaime câteva cuvinte:
– Dar cutia? Chitanţa? Ambalajul? Dovezile pe care ea le considera de netăgăduit nu-i puteau ieşi din minte.
– Eşti o prostuţă, zise Mihai zâmbind. Toate erau pentru tine. Plănuiam o surpriză pentru aniversarea noastră, dar se pare că ai reuşit să o…strici, continuă el îngăduitor. Deci, mă vrei? întrebă el încă o dată în timp ce o mângâie uşor pe păr.
Nu ştie ce să mai zică. Ştia că nu o va ierta niciodată pentru acuzaţiile paranoice şi complet…nefondate. Însă nu putea refuza. Îl iubea prea mult.
– Da. Vreau, zise ea aşezând frumosul inel pe deget. Şi lacrimile începură din nou să şiroiască. Îi părea rău că-l acuzase pe nedrept, că fusese atât de rea. Spera să o poată ierta. Parcă auzindu-i gândurile, Mihai o luă în braţe şi-i şopti:
– Stai liniştită, nu sunt supărat pe tine. Apoi îi cuprinse capul şi o sărută uşor pe buze. Ştia că el e alesul. Căci de fiecare dată când o săruta, simţea acelaşi fior ca la primul sărut. Nu ştia dacă şi el simte acelaşi lucru. Dar promite că va încerca să se bazeze pe încredere. Căci e sigură acum de un lucru: că şi el o iubeşte.

Ne-am întâlnit într-o frumoasă zi de primăvară, în parcul din orașul nostru. Eu cu un grup de fete, el cu baietii!
Privirile ni s-au intersectat și ne-am cautat reciproc!
A fost de ajuns un dans la discotecă și pe muzica lui Depeche Mode am ramas împreună!
Cu un buchet de trandafiri albi și un inel frumos, a urmat o cerere în căsătorie, care…”DA”, a fost acceptată.
Au trecut 13 ani de atunci și acum suntem trei persoane fericite! Noi doi și raza noastră de soare, lumina ochilor noștri, Rebeca.

Este adevarat ca dragostea adevarata nu poate fi exprimata in cuvinte si nu are granite, indiferent de coltul de lume din care vine. Cu toate acestea cand vine vorba de cererile in casatorie momentul acela magic este cel mai important, fiind si unicul din viata.
Fiecare femeie are povestea ei perfecta, in care barbatul ingenuncheaza romantic in fata ei si o cere de sotie. Ei bine, la mine nu a fost asa. Am sa incerc sa fiu cat mai concisa, sa nu plictisesc.
La inceputul relatiei noastre sotul a fost plecat o perioada la munca in strainatate. Intr-o zi gasesc surprinsa in posta o scrisoare de la el, in limba germana. Nu intelegeam de ce in germana, pentru ca eu nu cunosteam nici macar un cuvintel in aceasta limba, iar el vorvea cat de cat fluent, dar la scris nu stiam ca se pricepe. Plus ca erau vreo doua pagini..ma intrebam oare ce scrie? Era seara tarziu cand m-am apucat cu dictionarul langa mine sa incerc sa traduc ce scria…intelegeam totusi “ich liebe dich”…care se repeta o data la cateva randuri… deci..era de bine…cu mari emotii si multa munca am descoperit in acea scrisoare ce suflet cald avea iubitul meu,si ca intr-un final sa inteleg ca prin acea scrisoare m-a cerut sa ii fiu sotie. Cand a ajuns acasa, dupa cateva saptamani mi-a povestit ca s-a rugat de un amic sa il ajute si spera ca va fi o cerere in casatorie “altfel” Si a fost.
Cred ca a fost cea mai mare bucurie din viata mea..nepunand la socoteala venirea pe lume a fetitei noastre.
poate nu este cea mai originala idee sau cea mai spectaculoasa, dar cu siguranta este cea mai muncita :-))
Doresc tuturor tinerelor cupluri o iubire ca a noastra!!!

Begin script.

<- Am merge la cetatea Rasnov. Doar asa, in weekend. Dupa urcusul istovitor , cat inca e obosit si nervos ii ordon sa imi faca o poza in locul cel mai inalt cu putinta.
Ma urc pe un bolovan….ma uit in jos….deja vad in ceata si simt ca imi fuge pamantul de sub picioare.
Am rau de inaltime. Cad peste el: un picior cade victima greutatii iubirii asa ca victima nu mai poate scapa. Vrei sa fii partenerul meu pentru tot restul vietii? – scot din buzunar un inel cu motive celtice. Nodul celtic simbolizeaza iubirea eterna – Promit ca merg cu tine si il bagam in gips.

The end

Camera foto = victima nevinovata.
Dar nici un alt mamifer, peste, pasare nu a fost ranit in acest film (decat cei doi iubareti).

Ne-am intalnit in 2012, cu putin timp inainte de Paste. Ne-am vazut si ne-am placut. Suficient de mult cat sa ne mutam impreuna dupa doua intalniri.

Povestea continua si in ziua de azi, si va dura la infinit.

Doua lucruri m-au atras prima data la el: ridurilor din jurul ochilor si culoarea ochilor – albastru deschis. Apoi incet, incet, am descoperit un om vesel, calm, linistit si pasionat de bmx.

Un om care m-a sustinut de fiecare data, care imi este aproape, cu care pot impartasi orice si care imi iubeste defectele mele.

E departe de a fi perfect, insa pentru mine reprezinta perfectiunea. El e persoana care va fi tatal copiilor mei si langa care imi doresc sa imbatranesc frumos si cat mai incet.

Pentru ca noi nu prea facem lucrurile ca toata lumea, m-am gandit ca ar fi mult mai surprinzator daca l-as cere eu in casatorie si nu invers. Si bineinteles ca cererea in casatorie ar trebui sa vina in cel mai neasteptat moment.

Si ce poate fi mai neasteptat ca si moment decat acela in care el va participa la un concurs de bmx.

Planul ar fi urmatorul:

– cumpar un inel / verigheta
– scriu pe un biletel ” Vrei sa te casatoresti cu mine ?”
– pun cele 2 lucruri intr-o cutiuta cat mai mica
– ascund cutiuta un interiorul castii de protectie
– si in momentul culminant, cel in care isi pune casca de protectie pe cap si simte ca ceva il deranjeaza…..in acel moment ma uit atenta la el si il voi intreba pe viu grai
“Vrei sa te casatoresti cu mine?”

Surpriza asta necesita o mica pregatire din partea mea. Concursul este in Germania, deci trebuie sa ma lase sa-i fac bagajul cu echipamentul de protectie ca sa pot pune cutiuta la locul potrivit. Apoi trebuie sa vorbesc cu prietenul sau care merge si el in Germania sa ma ajute ca al meu baiat sa-si puna casca de protectie de cum ajungem in parcul unde se desfasoara concursul (asta ca sa fiu langa el in momentul X) si nu ca de obicei, in momentul in care ajunge pe rampa.

Mici detalii, nimic de nerealizabil….si care merita sa fie infruntate pentru ca surpriza va fi de proportii.

Nu ma pricep la scris, nu stiu sa-mi exprim ideile si sentimentele pe cat de bine mi-as dori, insa cam asta ar fi povestea mea.

Asa ca, daca reusesc sa castig inelul, in acea cutie se vor gasi doua inele, in loc de unul, iar surpriza va fi perfecta!

În primul rând totul incepe cu o inocenta vacanta de vara …

Cei doi sunt impreuna de aproape 3 ani…in fiecare an incearca sa-si petreaca vacanta in locuri frumoase.. (ea si-a dorit dintotdeauna sa mearga in Santorini, dar cu toate acestea, cei doi nu au putut merge acolo datorita costurilor destul de mari). Baiatul face toate pregatirile pentru a rezerva vacanta de vara in Insula Santorini fara sa o intrebe unde sa-si petreaca vacanta de vara. Acesta este primul pas catre surpriza care ar face-o atat de fericita…fara ca ea sa cunoasca prea multe detalii. Apoi baiatul se va comporta ca si cand nu se va intampla nimic si pastrandu-si astfel avantajul de a o surprinde.
Santorini este o insula foarte cunoscuta prin insasi natura sa si pentru asezarile sale originale si istorice.
In timp ce totul decurge ca o vacanta de vara obisnuita, baiatul va rezerva si va insista sa mearga la restaurantul Ochre (unul dintre cele mai frumoase locuri din care se poate admira apusul soarelui in Santorini). Aici baiatul va avea déjà totul pregatit pentru momentul perfect in care va pune intrebarea magica. El o va convinge sa plece mai devreme de la plaja pentru a merge acolo si a prinde apusul soarelui la o cina cu fructe de mare si vin roze. El este déjà pregatit cu toate instrumentele necesare (cu inelul deosebit, aranjamentele florale pregatite impreuna cu restaurantul si Musica- Brain Adams –Have you ever really loved a WOMAN).
Cand vor ajunge acolo, personalul restaurantului ii va astepta cu masa perfecta. Vor ajunge, se vor aseza si vor da comanda. Comanda va fi de vin roze si fructe de mare.
Cand totul este perfect (momentul in care soarele apune, vinul roze,florale, muzica), va veni si intrebarea magica : VREI SA TE CASATORESTI CU MINE

Iubirea si diamantele merg mana-n mana la propriu si la figurat …si hai sa fiu sincera indiferent cat ar fi compatibilitatea de mare ,orice femeie isi doreste pe inelar ,un diamant,asa ca o incununare.Si ce ocazie mai propice sa primeasca asa superbitate decat la o memorabila si frumoasa cerere in casatorie,si aceasta asteptata de ceva timp…vreo 2ani juma.Asa ca isi,adica imi imaginez cum ar fi cererea,adica incerc sa aduc din fabulos in realitate un scenariu de marriage…cand voi auzi sunandu-mi ca un clinchet intrebarea aceea cu Vrei sa?….dar cum se zice ca suntem dupa planete diferite ,probabil si mise-en-scene va fi diferit…dar eu sunt cu imaginatia la superlativ si mi-ar placea asa…neasteptat totusi, asa brusc, dar un moment practic,adica pe la sfarsit de febr mergem in Sinaia -nu tin neaparat de valentines.ce am uitat de mioriticul dragobete?sa se intample marea intrebare la castelul Peles ,sa fie acea clipa cand timpul se opreste in loc,sa arunc un banut in acea fantana a dorintelor si brusc sa se intample…dragostea asta se imbina uneori cu superstitia-dar daca functioneaza…sa aiba la el un buchet de lacramioare(nu stiu de unde le-ar lua pe anotimpul asta rece)proaspete si pe care sa nu cumva sa le fi zarit inainte-sunt florile mele preferate,sa le tina bine ascunse.alt pas ar fi acela sa nu fie lume in jur ,un moment cand doar statuile de strajuie castelul ar fi martore la bucuria noastra-exista iubire intre noi 2 dar nu sirop,deci cererea de casatorie ar trebui sa ne caracterizeze-sa ma intrebe brusc in mijlocul altei conversatii si eu sa zic ok,fie ,da accept!sarutul sa fie extrem de pasional si un inel superb sa-mi daruiasca!

Imi cer scuze pentru mai devreme …o luat-o razna latopul! …

Nu-i simplu pentru tine sa spui un TE IUBESC
Nu-i simplu nici sa spui ceea ce cu adevarat iti doresti!
Nu-i simplu sa gasesti momentul potrivit
Sa-l ceri TU de sot pe cel ce il iubesti!

E normal sa simti ca e momentul sa schimbi ceva in viata, sa simti ca vrei din suflet sa te trezesti cu el , in fiecare dimineata! Ca vrei noapte de noapte sa dormi cu el in brate, ca vrei si al lui nume sa-l porti cu drag O VIATA!

De mult visez sa-mi zica : VREI SA FI A MEA SOATA? Dar aceasta intrebare nu vine , ea se lasa…Asteptata!

Asa ca…intro zi i-am zis la a mea soacra : ce-ati zice daca as veni cu costumul acasa si pe baiat l-as cere …sa- fiu a lui Mireasa?

Si-acum eu sa va spun cum mi-ar placea mie sa fiu ceruta de Matza mea nebuna!
Mi-ar placea sa fiu acasa , sa ascult RPH ( Radio Prahova ) si el sa intre in studio sa-i fure meseria unui meserias ( Mihai Pali ). Sa ia microfonul, sa auda tot orasul ca, Matza mea cea draga, ma cere de nevasta! Caci radioul este ceea ce eu iubesc , de cand Gabita ( Gabi Dobre ) m-a facut sa-l iubesc! Iar Matza mea cea draga raspunsul va fi DA caci vreau o VIATA-ntreaga sa fiu mireasa TA!

Cand incepusem sa nu mai cred in printi, ilene-cosanzene si povesti de iubire, cand sufletul meu incepuse sa se vindece si sa recapat incredere ca pot face totul singura… povestea a-nceput…
A fost odata ca nicio… hmm… sau poate ca in multe alte dati, o fata vesela, zglobie, cuminte, ce nu cauta iubirea si nici fericirea, si un baiat (doamne, ce mai baiat!) chipes din cale-afara, dar golanas si cam smecheras, care la fel nu cauta iubirea si nici fericirea. Ea cuminte, el nu prea, lucrurile erau clare, nimic rau nu se putea intampla. Nu avea cum sa se indragosteasca de el, asa credea ea… pana cand l-a vazut. pana cand s-au vazut.
Totul a inceput intr-o seara, o seara pe care urma sa o petrecem impreuna la niste prieteni, noi ne cunoscuseram cand eram mici, foarte mici, iar de atunci nu ne-am mai vazut. Eu stiam ca el va fi acolo, iar el stia ca voi veni si eu. In momentul in care am intrat, inainte sa apuc sa-mi ridic privirea sa-l caut printre ceilalti, am auzit: diana, cat de frumoasa te-ai facut! Am amutit. De fapt, totul in jur amutise. Nici un sunet, nici un fosnet, toate privirile indreptate spre noi… raspunsul meu, un zambet sfios!
Seara s-a continuat minunat, la inceput nu am indraznit nici unul sa ne spunem nimic, doar ne priveam pe furis, apoi ne-am sarutat… iar mai tarziu nu ne mai puteam opri. Era ceva dincolo de cuvinte, eram doar noi doi, ma simteam atat de bine in bratele lui, protejata, linistita, iubita, iar el zambea incontinuu, parea ca ii place sa ma tina langa sufletul lui, nu putea sa-mi mai dea drumul.
Deja mi-era frica, ma temeam ca incep sa pierd controlul asupra sufletului, simteam ca incep sa ma indragostesc, asa ca am incercat prin cuvinte sa imi zidesc o aparare, sa construiesc un zid in jurul sufletului meu, sa nu cumva sa cada iar in capcana, blegutul de el, sufletul meu. Nu vroiam sa sufar din nou, si atunci i-am spus, lui, barbatului pe care il iubesc nebuneste, ca eu nu caut iubirea, ca sunt o aventuriera si ca ar fi pacat de el sa se indragosteasca de mine. I-am repetat asta toata noaptea, si eram sigura ca asta vreau, sa nu ma indragostesc, iar el sa nu se indragosteasca de mine.
Totul a fost minunat in noaptea aceea, ne sarutam la fiecare coltisor, in fiecare moment in care reuseam sa ne ferim de atentia celorlalti, si mai apoi am ajuns sa ii ignoram total si ne sarutam nestingheriti, nepasatori, de parca lumea era doar a noastra. Numai noi mai existam pe lumea asta. Dar noaptea s-a facut zi si era timpul ca Cenusareasa sa plece spre casa, fara sa fi “uitat” un pantof in urma sa. Visul frumos parea ca se sfarseste.
Doar parea, nu avea sa fie asa… de atunci si pana cand a plecat, pentru ca el era doar “in trecere” prin Romania, am petrecut fiecare clipa impreuna, iar azi… ei bine azi el e iubitul meu. Iubitul meu de departe, omul care ma completeaza, omul langa care ma simt fericita in fiecare moment al zilei, omul cu care pun tara la cale in fiecare dimineata cu cana de cafea dulce-amara in mana, omul in ale carui vise zambesc. e omul meu. omul care mi-a pus un “ranjet” pe fata, ranjet pe care nu mai pot sa-l dezlipesc… suntem fericiti.
Nu, nu m-a cerut, si mi-ar fi frica daca ar avea de gand sa o faca acum, chiar daca stiu, simt, ca el e sufletul meu pereche, omul langa care vreau sa imbatranesc, cu care vreau sa impart cele mai frumoase momente, omul pe care vreau sa il fac fericit!
Cand sau daca o fi sa ma ceara vreodata sunt sigura ca o va face intr-un fel de neuitat, pentru ca Doamne-Doamne a scapat cam prea multa “nebunie” in amandoi… si dac-ar fi sa o faca… cred ca:
….am sari cu parasuta, amandoi, dar fiecare cu parasuta lui, si dupa ce zborul se va fi terminat am ateriza amandoi drept in noroi, eu m-as preface ca ma doare, ca m-am ranit, el ar veni imediat la mine, speriat, iar cand ar fi destul de aproape, as sari de sub parasuta si l-as saruta! Ne-am saruta acolo, noroiosi, murdari, razand… ca doi copii. Apoi el s-ar opri, brusc serios, m-ar ridica in picioare, el s-ar pune in genunchi si m-ar intreba daca vreau sa fiu a lui pentru totdeauna!
….am merge la bunici, la bunicii mei. Acolo este o cetate, cetatea lui Petru Rares. Cetatea desparte satele in care locuiesc cele doua bunicute ale mele. Bineinteles ca am trece peste cetate, pe jos, ca sa le vizitam pe amandoua. Eu nu am urcat niciodata pana in varf, pana sus de tot. Acolo sus, creste un tei, e acolo de cand eram micuta, dar niciodata nu l-am vazut de aproape, n-am indraznit. Imbatraneste si el, dar parca timpul trece mai incet pentru copaci, eu am crescut, el e la fel. Poate cu el langa mine, cu alesul sufletului meu, as avea curaj sa urc pana sus. M-ar tine de mana si nu mi-ar fi teama. Acolo sus, ne-am catara in tei si ne-am saruta atarnati cu capul in jos, ca doua maimute ce suntem, ar incepe sa ploua si poate acolo, deasupra lumii, deasupra tuturor, in acel moment m-ar intreba daca vreau sa fiu a lui soata, pe care s-o iubeasca si s-o ingrijeasca si care sa-i aduca zambetul pe buze in fiecare dimineata… da, iubitul meu! As vrea!
…ar veni candva neanuntat acasa. Stie cat de mult imi place sa inot, mai ales noaptea, deseori ma duc noaptea la bazin (imi pare rau ca nu stau mai aproape de mare), imi place sa fiu doar eu si apa, sa uit de griji, sa uit de tot. El, ar aparea acolo “zdranganind” usor chitara, miscandu-si fin degetele pe corzile ei, fara sa spuna nimic, fara sa spun nimic, doar ne-am privi… ar sarii in apa, langa mine, m-ar strange in brate, niciun cuvant, doar luna, apa, el si un inel… ar deshide gura si acolo, inelul fin cu diamant negru, ar straluci, strans intre dintii lui… nici unul nu ar mai spune nimic, mi-ar stralucii ochii mai tare decat pietricica inelului, si poate as sara apa cu lacrimi… L-as saruta si l-as strange tare in brate, in locul unui “da” la o intrebare nerostita, mi-as lipii trupul de al lui, sa stie ca il vreau acolo pentru totdeauna.
Concluzionand, nu cred ca vreunul dintre scenariile mele va devenii vreodata realitate, cred ca partea asta o vom juca dupa “scenariul lui” dar mi-a placut sa le creez, sa le scriu aici, sa le visez. Iubesc tot mai mult si mai mult pe zi ce trece si acum am inteles ca indiferent cat de puternica ai fi… it takes two to tango!

În anii copilăriei era linişte. Îmi găseam liniştea alergănd fluturi prin livada bunelului şi, după oboseala adunată în orele de joacă, n-aveam niciodată răbdare să mă gândesc cum ajunge acea mâncare aburindă în farfuriile perfect aşezate una faţă de alta, moment ce conicidea tot timpul cu zâmbetul uşor obosit al bunicii. Dar eu n-aveam timp să mă întreb de ce pare obosită bunica, de ce trebuiau să înveţe verişorii mei mai mari la ce e bun oxigenul pentru om, de ce la televizor vorbeşte Nichita Stănescu despre fericire. Eu eram preocupat să trăiesc fericirea, nu să o analizez.
Anii au trecut, eu am crescut, iar livada bunelului nu mi se mai pare atât de largă, ba uneori simt că mă strânge. Cât despre fluturi, acum mă simt eu însumi hăituit, însă din interior, de fantomele fluturilor morţi în chinuri pe altarul fericirii mele şi încoronaţi cu zâmbetele-mi inocente. Fiecare bătaie din aripi a lor o simt ca pe un gând, „dar dacă… ”, sau o nelinişte ce m-ar face să fug de nebun spre nicăieri. Dar stau şi-mi zac mocnit vulcanul, chinuindu-mă să nu erupă, luând cu el totodată şi minţile mele.
Sunt aproape trei ani, de-acum. În acea zi, trăsnit de un fulger, s-a aprins în mine văpaia ce mă mistuie neîncetat. Mi-aduc aminte şi acum de privirea ei naivă ca un cer senin, şi de-atunci mă-ntreb mereu cum din senin poate s-apară un fulger?! Nu pot uita nici zâmbetul ei şăgalnic, scăpat spre mine fără să vrea, din inerţie. Atunci, ca nişte phonexi, au reînviat toţi fluturii copilăriei, alungându-mi liniştea fericirii, însă dându-i totodată un nume şi un chip. De-atunci ea a devenit singurul fluture al vieţii mele, pe care mă chinui să-l prin în mrejele dragostei.
Nu mai e timp, şi nici răbdare nu mai am să aştept. Floarea dorinţei de a-mi avea propriul fluture pe veşnicie, a înflorit deplin şi zvâcâie de nerăbdare. În curând voi culege rodul tuturor alinturilor ei, al săruturilor şi mângâierilor însămânţate în inima mea clipă de clipă, fără de care n-aş mai vedea o zi împlinită. Îi voi cere să-mi fie soţie!
Dar mi-e teamă. Dorinţa îmi dă nebunia unui viteaz, însă frica mă leagă să nu fac niciun pas. Ce-aş putea să-i spun să nu râdă de mine, sau ce să-i ofer să ştie ce mult mă jertfesc, în ce grădină s-o-nconjur să uite de lume, să-i spun c-o doresc. Să mergem într-una din cele şapte minuni ale lumii, ne-am întâlni cu mii de alţi iubăreţi. Sau poate într-un restaurant desuet unde romantic scârţâie o vioară, cred că s-ar plictisi.
După câteva zile de agonie în care gândurile m-au făcut să transpir stând pe loc, mă trezesc lucid aproape de ascuţişul muntelui, trăgându-mi energic iubita de mână. „Doamne, cred că sunt nebun! Ce caut eu aici şi de ce-mi chinui femeia într-un loc unde abia animalele se-ncumetă s-ajungă?!”, aşa-mi percutează-n creier gândul laş. „Iubitule, am obosit! De ce-ţi doreşti s-ajungem aşa sus?!” aud privind cu milă spre chipul blând şi-ndurător. „Mai e puţin. Hai să te iau în braţe. Când o s-ajungem sus, frumuseţea privirii o să te facă să uiţi greul urcuşului.” o mint luându-mi privirea din ochii ei şi urându-mi nebunia.
Am ajuns. O palmă de pământ ne ţine pe-amândoi, de parcă tot Pământul s-ar fi îngrămădit sub tălpile noastre. O privesc pierdută în eterul înălţimii, uneori învăluită aureolatic de aburii vântului cărnos. Păru’-i prinde îndrăzneală şi i se ridică greoi de pe umeri, sfidând gravitaţia uitată la poalele muntelui. Ne regăseam străini, ea revărsând frumuseţea ce nu-ndrăzneam măcar să o visez vreodată, iar eu, umil în mine însumi mă simţeam nedemn.
„Te rog iartă-mă! Iartă-mă că te-am chinuit să te aduc până aici, dar abia acum îmi dau seama că, fără să vreau, ţi-am trădat adevărata natură. Abia acum te simt în tabloul originilor tale, îţi înţeleg atingerile nefiresc de tandre şi ce anume mă face să te iubesc. Martor mi-e Soarele de-a dreapta şi Luna de-a stânga că mi-aş dori să-ţi fiu alături până-n ultima mea zi. Primeşte-mi te rog dragostea şi pe mine împreună cu ea!”

Felicitari dragilor! Sa stiti ca nu ne-a fost deloc usor dar ne-a facut placere sa citim atat de multe scenarii. 🙂

Scrie comentariu

(required)

(required)


Un calcul mic de verificare *